Ce bine imi amintesc jucariile copilariei! Ma lasa mama cu cheia la gat in curte, si incropeam din capace de sticle, frunze, bete, crengi, cioburi de sticla, pietre, nisip, pamant tot ce ne doream. Aveam “aprozar”, “magazin”, “casa”, “copii”, “scoala” (de papusi)… Nu mai vroiam seara sa merg la adevarata casa. Ma striga mama sa vin in casa, si eu cerseam indurare, cu “inca 20 de minute”, “inca 10 minute”, inca 5 minute”, oricant, doar doar sa mai stau putin in universul minunat al jocurilor de rol din curte. Intr-o zi eram mama, intr-o zi copilul, intr-o zi angajatul, intr-o zi profesorul… papusile copii jucau teatru, stiau poezii, cantece, dadeau spectacole. Avem acum multe plasticuri, ce vor si pot de prea multe ori sa cante, sa danseze si sa se joace atat de multe feluri singure in locul minunatilor copii, a caror creativitate e pusa bine la pivnita.
Copiii sunt hiperstimulati cu zgomote, culori tari, mirosuri puternice care imita tot felul de plante si fructe…
Jucaria de lemn e uitata sau aruncata. Castiga teren calculatorul.
Cand mai are timp copilul sa cante?
Cand mai are timp sa-si deseneze sufletul pe hartii albe?
Cand mai are timp sa mamance o prajitura facuta de bunica?
Cand mai are timp sa alerge liber “de-a matza”?
Hai sa fim noi pasarea phoenix, hai sa renastem din cenusa computerelor si plasticurilor! E nevoie de liniste, poate la inceput vom fi putin stingheri, dar sigur ne vom aminti de adevaratii copii din noi si asa vom putea sa ne purtam copiii calare, sa mergem la un fotbal adevarat, la o plimbare pe munte, sa inotam cu ei, sa ne bucuram ca uite e soare si se pot juca afara!
Jucarii:
- faceti impreuna cu copilul mancare, prajituri, salate
- iesiti la plimbari cat de zilnic se poate
- fiti impreuna la sfarsit de saptamana
- cantati impreuna
- desenati impreuna
- dansati impreuna
Timpul se scurge si in curand copilul a crescut, nu mai vrea in brate, isi cere dreptul la intimitate, merge in excursii cu prietenii, iubeste, are copii…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu