Un arcticol minunat, preluat de pe site-ul: http://tzukutzaworld.wordpress.com/educatia-acasa/
“Natura ne aseamana. Educatia ne deosebeste.” (Confucius)
In Europa exista mii de familii care practica homeschooling
sau isi educa si invata copiii acasa. Este o optiune educativa
recunoscuta in mod legal in aproape toate tarile occidentale.
Inainte sa imi pun problema sa am copii, niciodata nu m-am
intrebat daca ii voi duce la scoala. Era ceva deja asimilat, astfel
incat, cand am devenit mama pentru prima oara, m-am mirat singura de
dorinta tot mai clara de a nu ma separa de fetita mea nici macar ca sa o
duc la gradinita, la o varsta la care 99% din copiii pe care ii
cunosteam erau deja integrati intr-o institutie de acest gen.
Unul dintre motivele mele a rezultat din faptul ca sunt emigranta.
Locuiesc in Spania de 20 de ani, m-am casatorit cu un spaniol si,
dinainte de a se naste cei doi copii ai mei, stiam ca vreau sa ii invat
limba romana. Or, acest lucru e foarte greu, daca nu aproape imposibil,
atunci cand merg la gradinita sau la scoala. Este stiut ca o limba se
invata cu atat mai repede si mai bine cu cat esti mai mult timp in
contact cu ea. Intr-un context in care numai eu vorbeam limba romana
acasa, si in anturajul familiei noastre, faptul ca puteam sta cu copiii
cea mai mare parte a timpului era primordial pentru ca ei sa invete cat
de cat bine limba mea materna. Acesta a fost motivul principal pentru
care copiii mei nu au fost niciodata la gradinita. In ceea ce priveste
scoala – si avand in vedere ca in Spania toata lumea stie ca
“scolarizarea obligatorie” incepe la 6 ani –, asteptam cu teama momentul
in care copiii vor implini aceasta varsta, intrucat eram si eu convinsa
ca va “trebui” sa ii duc la scoala, desi ideea nu imi suradea deloc.
Intamplarea a facut insa sa dau peste un articol despre o organizatie
care se numea “Crecer Sin Escuela” (“Sa cresti fara scoala” –
echivalenta spaniola a cunoscutei “Growing Without Schooling”, fondata
de John Holt in SUA) si sa aflu ca exista educatia sau invatatul acasa.
Asta s-a intamplat cand fata mea cea mare avea 4 ani si baiatul 2 ani.
M-am interesat de aceasta optiune educationala, am cerut informatii
chiar de la organizatia respectiva si nu am mai avut nici o indoiala.
Sotul meu a fost mai sceptic la inceput si trebuie sa ii fiu
recunoscatoare pana in ziua de azi pentru votul de incredere acordat si
pentru ca a acceptat sa incerce un mod de a educa complet diferit fata
de ceea ce cunostea el si fata de ceea ce admite societatea in care
traim, in general.
Marturisesc ca, in afara de motivul initial, cel al bilingvismului
familiei noastre, s-au adaugat imediat si altele de ordin pedagogic si
etic. Nu puteam sa nu ma gandesc la anii pierduti in scoala si in liceu,
ani in care nu invatasem aproape nimic care sa imi poate folosi mai
tarziu in viata. Mi-am dat seama, aproape de varsta de 30 de ani, ca am
inceput sa invat cu adevarat ce e viata si cum trebuie sa ma descurc in
vartejul ei abia dupa varsta de 18 ani, cand am scapat de “obligatia”
invatamantului obligatoriu. Mi-am adus aminte de anii din copilarie
(intre 6 si 10 ani) in care mama sedea cu noi se ne explice tot ce nu
intelegeam la scoala (pentru ca era ori prost, ori prea putin, ori prea
repede explicat), toate dupa-amiezele in care, dupa ce deja statusem 4
sau 5 ore dimineata la scoala, trebuia sa mai sedem inca 2 sau 3 ore ca
sa ne “facem temele”, cand noua ne tanjea sufletul si trupul dupa cateva
ore de jucat afara cu copiii din vecini.
Mi-am adus aminte ca am invatat sa socializez cu adevarat cu familia
mea si cu acesti copii, pentru ca doar atunci aveam timp sa stau de
vorba cu cei din jur si sa fac cu ei schimb de idei si de notiuni. Mi-am
adus aminte cum ma plictiseam la ore pentru ca materia era plicticoasa
si prost explicata sau pentru ca profesorii nu aveau chef sau timp sa ne
explice totul intr-o maniera mai creativa si mai aproape de realitate
si de viata de zi cu zi pe care o traiam acasa. Mi-am adus aminte de
momentele in care m-am simtit umilita inclasa
de colegi sau profesori, desi trebuie sa recunosc ca am petrecut si
momente placute in toti cei 12 ani de educatie de stat. Mi-am adus
aminte cum scoala si liceul nici macar nu au reusit sa imi dea un nivel
suficient si adecvat pentru a ma putea prezenta onorabil la examenul de
admitere la Facultatea de Arhitectura, lucru pentru care a trebuit sa
merg la meditatii cu profesori particulari timp de trei ani.
In sfarsit, mi-am adus aminte ca am iesit din scoala si din liceu
fara sa fiu prea sigura pe mine, pe ceea ce stiam, pe ceea ce valoram cu
adevarat ca om, si putina baza psihologica serioasa pe care o aveam si
cu care am pornit la drum cu adevarat dupa 18 ani era ceaa primita de
acasa sau de la prieteni – din mediile extrascolare pe care le
frecventam.Toate reflectiile mele ma duceau catre aceeasi concluzie:
scoala nu mi-a folosit la mare lucru, nu sunt acum persoana care sunt
datorita ei, ci datorita familiei mele, prietenilor mei, culturii
inconjuratoare din acea etapa a vietii mele (pana la 24 de ani, cand am
parasit Romania, in 1990), colegilor de serviciu si informatiilor
adunate fara sa imi dau seama din cartile pe care le citeam cu aviditate
in perioada respectiva.
Toate astea m-au facut sa pun sub semnul intrebarii rolul scolii din
ziua de azi cand am devenit mama, caci ma intrebam ce vreau eu pentru
copiii mei, ce e mai bun pentru ei pentru a ajunge adulti autonomi si
oameni dintr-o bucata. Asa m-am hotarat sa incerc sa ii invat acasa.
Daca mama mea ma ajuta sa invat cum sa socotesc, cum sa scriu corect,
daca ai mei m-au invatat sa vorbesc si m-au acompaniat cu drag sau cu
nerabdare in procesul cresterii si al asimilarii de noi si noi
cunostinte despre viata, si asta doar in orele lasate “libere” de
scoala, de ce sa nu fac si eu asta direct cu copiii mei, fara sa mai
piarda vremea inchisi si asezati intr-o clasa, alturi de alti 30 de
copii, ascultand ceva care nu ii intereseaza la momentul respectiv,
explicat de o persoana pe care nu o cunosc si care nu le e aproape
sufleteste?
Din toate aceste cauze am urmat drumul educatiei acasa fara sa
incercam nici macar o zi sistemul scolar oferit de stat. Scoala e
aceeasi peste tot. In Romania aud aceleasi plangeri si critici la adresa
sistemului scolar pe care le aud si in Spania sau in Franta, in Anglia,
in Canada, in SUA, in Germania…Peste tot, parintii se plang ca nu se
invata mai nimic in scoli, ca, desi nivelul academic se vrea mai
ridicat, nivelul real al cunostintelor asimilate de copii e tot mai
coborat. In Spania, rata de esec scolar (repetarea cursurilor de catre
anumiti copii sau abandonul scolii inainte de vreme) este de aproape
40%. Orice institutie despre care ti s-ar spune ca are 40% rata de esec
ar trebui inchisa imediat si cautate solutii pentru inlocuirea sau
imbunatatirea ei. Intre timp, oamenii ar trebui sa aleaga liber
alternativa cea mai buna si cu rata cea mai mica de esec.
Acum, copiii mei au 15, respectiv 13 ani, sunt copii normali, perfect
integrati in societate, extrem de responsabili si centrati pe ceea ce
doresc sa faca si sa invete, cu o autodisciplina pe care o invidiez si
cu criterii proprii de logica. Sunt inca in formare, dar fac comparatia
cu alti copii de varsta lor sau cu mine in aceeasi perioada din viata.
Rezultatul ii favorizeaza pe copiii mei.
AVANTAJE SI DEZAVANTAJE
Am fost intrebata deseori care sunt avantajele si dezavantajele
invatatului acasa. Sa fiu sincera, nu gasesc decat avantaje – singurul
inconvenient fiind poate neintelegerea si lipsa de acceptare ale celor
din jur, in cazul anumitor familii pe care le cunosc. Eu, personal, nu
pot spune ca nu am fost respectata sau acceptata din cauza felului in
care imi educ copiii.
Cel mai important avantaj este faptul ca avem un spatiu in care se
poate dezvolta si o forma de inteligenta neacademica, pe langa
instructia pur academica, centrata pe activitati familiale, discutii si
spontaneitate. Sa ii asculti pe copiii tai, sa impartasesti cu ei
experientele zilnice si sa ii incluzi in responsabilitatile cotidiene
contribuie la educatia si dezvoltarea lor intr-un mod pe care scoala
nu-l poate asigura. Dupa mai multi ani de cercetare, Alan Thomas,
profesor si psiholog, a ajuns la concluzia ca foarte multe lucruri, de
fapt, le invatam intr-un mod non-formal, prin ceea ce el numeste
“invatare non-formala” (elemente non-cognitive) si “invatare
conversationala” (elemente cognitive intentionate sau neintentionate).
Noi ne bucuram de aceste conversatii zilnice, de fapt, acasa la noi. De
multe ori, se creaza adevarate dezbateri pe marginea majoritatii
aspectelor vietii – fie ele academice sau pur ludice –, discutii care ne
ajuta sa tragem anumite concluzii sau, pur si simplu, sa intelegem mai
bine aspectele dezbatute. De altfel, toata familia este in castig in
urma acestor discutii, caci nu numai cei mici invata din ele, ci si cei
mari!
Alte avantaje: educatia personalizata si individualizata pe care o
primesc copiii; flexibilitatea si libertatea orarului, a programei de
invatatura, a metodelor pedagogice; formarea copiilor in cadrul unui
context democratic in care ei insisi pot alege ceea ce invata, in ritmul
care li se potriveste; si, mai ales, legatura afectiva, care este
motorul principal in procesul invataturii in cazul oricarei fiinte
umane.
Apoi, mai e bucuria de a fi impreuna cu copiii tai, de a-i acompania
in aventura cunoasterii, de a-i vedea atunci cand descopera ceva nou
pentru ei, reactia lor, felul in care asimileaza aceste descoperiri.
Toate acestea sunt comori pentru sufletul unui parinte, caci pentru ce
alt motiv ne-am decis sa aducem fiinte noi pe lumea aceasta, decat sa ne
bucuram de ele?
Alt avantaj este integrarea totala, de la inceput, in societate. E
evident ca familia traieste in societate si e integrata in ea. Copiii
traiesc viata de zi cu zi in familie, sunt prezenti la bucuriile, dar si
la necazurile zilnice; trebuie sa coopereze cu ceilalti membri ai
familiei, sa colaboreze la treburile casnice, sa vina in contact cu alte
persoane cu care familia relationeaza. Casa devine in felul acesta un
mic centru educativ care integreaza tot: biblioteca, centru ludic, clasa
de instruire academica, sala de cinema, centru gastronomic etc. Copiii
traiesc de cand se nasc in contextul vietii reale, viata pe care o vor
trai cand vor fi adulti, relatiile interumane, felul in care trebuie sa
te descurci zilnic, nu sunt separati de familie sau de societate, nu
stau inchisi timp de cateva ore pe zi intr-o camera, complet desprinsi
de realitatea inconjuratoare, ci dimpotriva.
Un alt avantaj pe care il apreciez tot mai mult pe masura ce trec
anii: procesul invataturii, gresit crezut doar al copiilor, este de fapt
un act colectiv, familial – invatam impreuna zi de zi, caci odata
intrat pe fagasul educatiei acasa, iti dai seama ca parinte ca dinamica
invatatului e complet diferita fata de cea din scoli. E evident ca
nimeni pe lumea aceasta nu stie tot despre toate, intotdeauna vor avea
lacune chiar si oamenii cei mai invatati de pe planeta. Nimeni nu poate
fi expert in toate. Desigur ca parintii nu le stiu pe toate, unii chiar
stiu foarte putin, si cu toate astea dorinta de a-i ajuta pe copiii lor
ii impinge sa caute impreuna cu ei raspunsuri la intrebarile lor.
Uitam ca in ziua de azi avem acces la informatii de toate genurile.
Avem la indemana biblioteci, suporturi media de toate tipurile,
Internet, televiziune, radio, prieteni, rude. Nu mai traim in Evul
Mediu. Dimpotriva, suntem conectati, vrem nu vrem, la retele mai mult
sau mai putin de incredere, pline cu informatii de tot felul. Trebuie sa
ne dezvoltam un criteriu pentru a le putea selecta, mai degraba!
E imposibil sa nu inveti intr-un asemenea context, decat daca esti
complet rupt de societate. Anul trecut, baiatul meu m-a intrebat cum
functioneaza televizorul. Eu habar nu aveam. Am un prieten inginer care
locuieste in Canada si l-am intrebat eu pe el acelasi lucru. Mi-a
explicat cu rabdare, prin e-mail, folosind scheme gasite pe Internet;
dupa ce am inteles principiile, i le-am explicat si fiului meu.
Un alt avantaj este costul scazut al educatiei acasa. Contrar
credintei generale, sa-ti inveti copiii acasa e mult mai ieftin decat sa
ii duci la o scoala scumpa sau la un meditator! De altfel, evidenta e
graitoare: fac parte dintr-o asociatie de familii homeschooler din
Spania si absolut toti asociatii traiesc cu un singur salariu sau cu
doua salarii mai mici, in cazul in care ambii parinti lucreaza cu orar
partial. Avem si familii monoparentale – formate din mame singure si
copii – in care parintele respectiv lucreaza acasa si deci se poate
ocupa de ambele activitati: slujba si invatatul copiilor, dar e vorba
tot de un singur salariu. De cele mai multe ori, salariile de-abia ajung
la plafonul unui salariu mediu, ca sa nu spun ca multe dintre ele sunt
chiar sub aceasta limita. Cu toate acestea, familiile respective au ales
cu deplina responsabilitate traiul cu un venit mai mic, caci
necesitatile educationale si bunastarea si sanatatea copiilor au atarnat
mai greu in balanta lor.
Celor care imi spun ca invatatul acasa e o optiune scumpa, rezervata
doar unei mici elite economice, le pun intrebarea-cheie: cati bogatasi
sau milionari cunosc ei care sa isi invete copiii acasa? Pentru ca eu,
in afara de cazuri singulare cum ar fi Julio Iglesias sau John Travolta,
nu cunosc NICI UNUL! Majoritatea familiilor cu posibilitati economice
ridicate isi duc copiii la scoli scumpe, private sau la internate in
strainatate.
Asta e realitatea. Daca se tine cont ca acasa nu se cheltuie decat pe
materialele educative (care pot varia de la manuale pana la cartile
imprumutate de la Biblioteca Municipala sau la CD-uri si DVD-uri cu
filme si documentare bine alese, imprumutate sau inchiriate de la
video-cluburi sau de la prieteni, de la Internet pana la cartile din
biblioteca personala sau la materiale cumparate sau confectionate acasa –
multe din materiale se pot fabrica acasa! Exista o imensa varietate de
posibilitati. Si, mult mai tarziu, pentru eventuali meditatori care sa
il pregateasca intr-adevar pentru domeniul de activitate pe care copilul
a decis sa-l exploreze, costul este extrem de scazut.
In orice caz, pentru cei care se refera la meditatorii privati,
trebuie sa spunem ca si familiile copiilor scolarizati trebuie sa ii
foloseasca in marea majoritate a cazurilor, deci cheltuiala lor e
practic dubla – se aduna si ceea ce se cumpara pentru scoala, si ceea ce
se plateste meditatorului. Pana la urma, poate rezulta ca scoala –
chiar si publica – e mai scumpa decat educatia acasa!
Drepturi si libertate ideologica
Educatia acasa este o forma de a conserva spiritul critic si
libertatea ideologica a copiilor in fata indoctrinarii impuse de sistem
in scoli (fie publice, cu indoctrinare impusa de stat, fie de alt tip –
religioase, de exemplu – cu indoctrinare combinata, stat/biserica).
Societatea din ziua de azi e de o diversitate si o complexitate pe
care nici nu ne-o putem imagina in intregime, necesitatile educationale
variaza de la familie la familie, de la copil la copil, este absolut
imposibil ca un singur sistem educational sa le poata satisface pe
toate.
In multe ocazii se pune problema ca, fiind educati acasa, copiii vor
fi lipsiti de alte puncte de vedere care ar putea imbogati imaginea pe
care o au despre univers in afara de cele aduse de parinti, dar
realitatea este ca cei educati in familie cresc si se formeaza in si
pentru comunitate, si vin in contact zilnic cu persoane de diferite
varste si paturi sociale si invata sa-si formeze un criteriu propriu din
tot ceea ce vad in jurul lor.
Doar dezvoltand ceva diferit se poate produce o schimbare, orice
altceva va perpetua doar ceea ce deja exista, ceea ce deja cunoastem. In
acest context, educatia acasa este o optiune pentru o schimbare aleasa
de o minoritate, dar legitima din punctul de vedere al unei autentice
libertati.
De altfel, din acest punct de vedere, copiii au si ei dreptul de a fi
ascultati, si sa nu uitam ca lumea scolara este dominata in intregime
de ierarhia adultilor si cei mici nu sunt consultati, cel putin nu in
lucruri de relevanta reala pentru ei, ramanand astfel la cheremul
acestor adulti necunoscuti lor, fara posibilitatea de a refuza sau
negocia anumite linii directoare marcate de ei.
Am avut ocazia sa ascult de multe ori opiniile multor copii despre
scoala, copii care nu mai asista la cursuri, si parerile lor nu sunt
conditionate de nimeni, nici de scoala, nici de alti adulti, sunt liberi
sa spuna ceea ce gandesc cu adevarat fara teama de represalii din
partea nimanui. Majoritatea celor care au fost scolarizati chiar se
simteau chinuiti si lipsiti de educatie in scoala, nu aveau nici un fel
de randament, si nici placere, iar posibilitatea de a invata acasa a
insemnat o eliberare. Copiii merita respect si atentie, tot atata cat i
s-ar acorda si oricarui adult.
Inteligenta emotionala – un aspect important
Cum am spus, unul dintre marile avantaje ale educatiei acasa este
sansa extraordinara a unui copil de a-si dezvolta inteligenta emotionala
in mod optim.
Din pacate, sistemul educational oficial pune accentul pe cele trei
activitati fundamentale – lectura, scrisul, socotitul – toate
caracteristice emisferei stangi (dominata de rationalitate, analiza,
logica, gandire liniara, in alb-negru, rigiditate), excluzand aproape
complet educarea facultatilor emisferei drepte, care este sediul
imaginatiei, orientarii spatiale, decodarii muzicii, culorii, ritmului,
creativitatii, dominantele sale fiind intuitia si flexibilitatea.
Folosirea ambelor emisfere face sa creasca creativitatea si
productivitatea noastra si mareste capacitatea noastra de gandire. De
altfel, cercetarile din ultimul deceniu dau aceeasi importanta si
coeficientului de inteligenta si coeficientului emotional. Acesti
coeficienti se afla intr-o relatie de interdependenta, fiind incompleti
si ineficienti unul fara celalalt. Coeficientul emotional ridicat face
sa traim intens ceea ce ni se intampla si sa ne cunoastem mai bine, pe
noi si pe cei din jur. In mod interesant, daca tinem cont ca totusi
coeficientul de inteligenta este oarecum limitat de premisele genetice,
coeficientul emotional este infinit ca posibilitati de dezvoltare si de
crestere si maturizare.
Concluzie
Educatia acasa e un drept recunoscut de autoritatile internationale
si pentru parinti, si pentru copii, e o optiune alternativa educatiei
conventionale, o optiune care a demonstrat ca functioneaza in mare parte
din tarile europene
In Romania, in ciuda democratiei si a noilor curente pedagogice,
educatia acasa e inca necunoscuta si nerecunoscuta ca sistem educational
viabil; ne mai ramane un drum lung de parcurs pentru ca aceasta optiune
sa fie recunoscuta si normalizata.
Intre timp, parintii care am optat sa o punem in practica in
familiile noastre continuam sa ne educam copiii cu respect, afectiune si
incredere in capacitatile lor si vom continua sa dam informatii despre
homeschooling, caci in acest proces ne aparam dreptul de alegere a celei
mai bune educatii pentru copiii nostri, exercitandu-ne
responsabilitatea ca parinti si constiinta si libertatea ca oameni.
(Text scris de Sorina Oprean, Spania – Membru al Directivei Asociatiei pentru Libera Educatie)
Sorina Oprean: Membru al
Directivei Asociatiei pentru Libera Educatie (Asociación para la Libre
Educación – asociatie fondata in 2003 de mai multe familii homeschooler
in Spania) si mama a doi copii pe care ii educa acasa de 15 ani. Are
studii de arhitectura si canto si actualmente dedica o parte importanta
din timpul sau asociatiei tinand conferinte, elaborand documente
oficiale, scriind articole in care face cunoscuta publicului aceasta
optiune educationala, participand la diferite evenimente nationale si
internationale relationate cu educatia, organizand ateliere si intalniri
cu diverse personalitati din lumea educatiei.