sâmbătă, 31 august 2013

Interviu de poveste cu Sorina Opreanu




 Va aduc in dar un interviu de poveste cu o femeie deosebita, pe care sper sa o indragiti si voi si sa aveti ocazia sa o intalniti, acum ca s-a stabilit in Romania, din nou, acasa.


Mama in era varsatorului: Sorina, spune-ne cate ceva despre tine: unde te-ai nascut, pe unde ai trait, ce scoli ai urmat in viata?
Sorina Oprean: M-am nascut la Bucuresti si am locuit aici pana in 1990 cand am plecat in Spania. Acolo l-am cunoscut pe sotul meu si am stat 21 de ani in diferite orase spaniole. Si copiii nostri tot acolo s-au nascut si si-au petrecut copilaria.
Cand eram in Romania am inceput facultatea de Arhitectura, dar nu am apucat sa o termin. In Spania, la putin timp dupa nasterea copiilor, am intrat intr-un cor amator si am inceput sa iau lectii de canto. Si acum inca mai invat si dau examene printr-un sistem englezesc.

 
Mama in era varsatorului: Despre familia ta ne poti spune cateva cuvinte?  
Sorina Oprean: Parintii mei au fost destul de prezenti in educatia noastra - mai ales mama - poate si din cauza asta consider ca educatia mea s-a facut mai mult acasa, pana la urma. De la tatal meu, in mod curios, am mostenit acest nonconformism de care sunt "acuzata" uneori; un nonconformism pe care el nu a dorit sa ni-l transmita mie si sorei mele, dar l-am trait zi de zi de cand ne-am nascut.
Asa incat cand l-am cunoscut pe sotul meu eu aveam oarecum caracterul format - am invatat foarte multe si de la el - si ne-am completat reciproc, am descoperit cand s-au nascut copiii ca aveam ideile clare in ceea ce priveste educatia lor. Vreau sa spun ca amandorura ne placea sa fim calmi si rabdatori cu copiii, si ne era clar ca nu doream o educatie agresiva, coercitiva pentru ei.

 
Mama in era varsatorului:  Ai nascut natural? Ti-ai alaptat copiii?  
Sorina Oprean: Da, am nascut natural, prima para la spital unde experienta a fost foarte neplacuta si destul de negativa. Personalul sanitar si in general spitalul nu sunt pregatiti sa satisfaca necesitatile viitoarelor mame, ei isi urmeaza propriul lor protocol fara a tine cont de natura fiziologica a procesului de nastere, de unde apoi apar intotdeauna complicatii. In cazul meu a fost nevoie de forceps, din fericire, nu s-a intamplat nimic altceva mai grav.
A doua oara am nascut acasa, la domiciliu. M-a asistat un mamos (nu medic, ci asistent cu pregatire speciala la scoala de moase) si nasterea a fost minunata.
Da, i-am alaptat timp de 4 ani si jumatate, o experienta extraordinara si foarte benefica pentru toti si pe termen scurt, dar si lung.

 
Mama in era varsatorului: Cine a fost cu ideea de a nu da copiii la scoala de stat?  Sorina Oprean: Eu. Am citit intr-o revista la un moment dat despre o organizatie in Spania care se numea "Crestem fara scoala" si asa am aflat ca unii parinti isi invata copiii acasa. Ai mei aveau 4 si 2 ani, respectiv, in perioada aceea si eu, care deja ma gandeam cu groaza la ziua in care va trebui sa ii duc la scoala (in Spania varsta considerata "obligatorie" este la 6 ani) am fost extrem de interesata de aceasta optiune. Am intrat in contact cu organizatia respectiva si am inceput sa ma documentez, sa citesc, sa caut alte familii, i-am vorbit sotului meu de aceasta idee si el, desi usor reticent, nu a respins-o, s-a aratat de acord sa ne informam si sa incercam, lucru pentru care nu ii pot multumi indeajuns: faptul ca mi-a dat un vot de incredere si ca m-a sprijinit in aceasta alegere pentru mine a fost extrem de important atunci.
 
Mama in era varsatorului: Cum este o zi din viata voastra alaturi de copii, Sorina? 
 Sorina Oprean: Nu stiu cum sa o descriu, e viata noastra de zi cu zi, copiii au deja propria lor disciplina si isi vad de treaba de multe ori fara sa intervenim noi, dar exista si momente in care ii mai stimulam ori eu, ori tatal lor; sunt inca dependenti de noi - acum au 18 si 16 ani, respectiv - si e normal sa ne ocupam inca destul de activ de ei. Insa evident sunt foarte autonomi din multe puncte de vedere.
Vorbim mult impreuna, ne povestim una si alta, explicam, pregatim diferite activitati casnice, iesim ca sa vizitam sau sa ne plimbam; pe de alta parte si ei, ca tinerii, si noi, parintii, iesim mult separat, fiecare la activitatile preferate (concerte, cinema, plimbari, o iesire cu prietenii). Isi petrec si mult timp singuri - normal la varsta asta, pe de alta parte - dar cand simt nevoia ne cauta, noi suntem intotdeauna alaturi la cerere.

 
Mama in era varsatorului: Ai avut timp sa lucrezi sau te-ai dedicat educatiei copiilor?   Sorina Oprean: Inainte de a se naste copiii am lucrat in mod ocazional, o data la o tipografie la sectia de machetare, in alta ocazie ca secretara si organizatoare pentru un turneu al orchestrei unde lucra sotul meu, dar cand s-au nascut copiii a fost mult mai practic sa stau cu ei si sa ma ocup de cresterea si educatia lor. Ne-am descurcat foarte bine asa, iar dupa cativa ani, cand mai crescusera, am avut timp sa mai lucrez si de acasa, ca traducatoare. In 2003 am infiintat impreuna cu alti parinti asociatia de parinti HS Asociación para la Libre Educación in Spania unde am fost activa si in directiva si ca presedinta.
Acum sunt profesoara la un curs on-line de Pedagogia Alba in Spania si ma ocup in general cu raspandirea acestui curent inovator in pedagogia actuala.
 

Mama in era varsatorului: Cum te-ai pregatit pentru a face scoala acasa cu copiii?  
Sorina Oprean: Of, m-am pregatit tare mult la inceput chiar dinainte de a se naste, chiar daca nu stiam atunci ca ii vom educa acasa: am cumparat carti, si din Romania, si din Spania, si eram deja hotarata sa ma ocup foarte mult de fiecare manual in parte impreuna cu ei…. pana cand am vazut ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ!! Am renuntat la orice incercare de a conduce procesul lor de invatare si m-am lasat dusa de instinct: asta a fost cea mai buna pregatire pe care am avut-o.
Copiii au propriul lor mod de a creste si a se dezvolta, de a asimila cunostinte si a invata, si cand mi-am dat seama in mod instinctiv ca e mai bine sa respect acest proces am renuntat la toate ideile mele coercitive invatate in copilarie. A invata e un proces viu, biologic, nu e un mecanism previzibil. Sunt implicate multe elemente: emotii, memorie, hormoni, intelegere, timp si odihna, activitati, joc, explorare. Toate acestea fac ca procesul invatarii sa fie plin de succes sau nu, nu e ceva masurabil si nici previzibil. Important e respectul pentru desfasurarea lui, oricum ar avea loc, si pe de alta parte, sprijinul inconditional al parintilor. Am cunoscut cazuri de copii cu dislexie - gresit considerata o "boala" - care invatau minunat si cu mult spor o data ce se recunostea felul lor de a invata, foarte diferit de cel cu care suntem obisnuiti de educatia conventionala, si o data ce era sprijinit si alimentat de catre parinti si profesori.

 
Mama in era varsatorului: Cum este privita educatia acasa in alte tari?   
Sorina Oprean: Depinde de tari. In tarile anglo-saxone e ceva normal, desi este vorba totusi de o minoritate. In alte tari incepe cu respingerea totala - Germania - pana la acceptarea ca pe ceva oarecum ciudat, dar in limitele "normalului", cum ar fi in Spania sau in Romania.
 
Mama in era varsatorului: De ce te-ai intors in Romania? Ce ne-ai adus de departe? Ce este pedagogia alba?   
Sorina Oprean: Am venit in Romania in urma dorintei sotului meu care visa de mult sa cunoasca mai bine tara. Am tot venit in vacante, dar nu aveam timp niciodata sa stam mai mult de o luna. Sotul meu s-a pensionat de curand si a dorit sa petreaca mai mult timp aici. Insa nu era viabil din punct de vedere economic sa intretinem doua case (una in Spania si alta in Romania) asa ca pana la urma am facut "saltul" si am luat decizia sa ne mutam aici.
Pedagogia Alba e un program de coaching educational care isi are originea in Spania in care colegii mei si eu dorim sa impartasim tot ceea ce am invatat si aplicat de-a lungul multor ani de experienta ca parinti homeschooling, profesori, comunicatori si formatori. E un proiect global de lunga durata cu care dorim sa contribuim la schimbarea indispensabila in educatia copiilor bazandu-ne pe respectul fata de ritmurile lor maturative, fata de emotiile lor si fata de invatarea creativa ce ne este proprie ca specie.

 
Mama in era varsatorului: Ce inseamna HS? Ce inseamna US?  
Sorina Oprean: Homeschooling, tradus in mod literal, inseamna Scolire acasa. Unschooling inseamna Nescolire. Tin insa sa precizez ca in literatura de specialitate anglo-saxona s-a impamantenit de mult termenul Home Education sau Home-based Education, caci multi parinti nu se identifica nici cu Scolirea acasa (caci nu folosesc structura scolara conventionala), nici cu Nescolirea (caci totusi au o structura oarecum organizata). Din aceasta cauza folosesc si eu mult expresia "educatia acasa".
Scolirea acasa presupune urmarea unei programe scolare, dar acasa.
Nescolirea e un proces mai liber, se urmeaza in mod exclusiv procesele de maturizare cognitiva si interesele copilului. In engleza au si alta expresie pentru a defini aceasta optiune, Child centered Education, Educatie centrata pe copil. E o educatie foarte naturala, foarte apropiata de necesitatile noastre reale ca si fiinte umane si mamifere. E bazata pe conversatie intre adulti si copii, pe joaca si odihna multa, pe explorare, si pe intrebari (copiii) si raspunsuri (adultii). Nu exista raspunsuri fixe, nu exista materii, totul se invata in mod transversal si paralel, ideile sunt interconectate conform "efectului Medici" si se asimileaza mult mai usor si mai trainic.

 
Mama in era varsatorului: Esti multumita de cum s-au dezvoltat copiii tai? Ei sunt multumiti?  
Sorina Oprean: Da, suntem toti multumiti! 

Mama in era varsatorului: Ce calitati ar fi bine sa isi dezvolte un parinte care face HS cu copiii?  
Sorina Oprean: Respectul si rabdarea. Acceptarea ca nu le stim pe toate, nu avem raspunsuri pentru tot ce exista pe lumea asta si ca putem sa le cautam impreuna cu copiii.
 
Mama in era varsatorului: Ce sfaturi ai pentru parintii care isi doresc sa faca HS sau care au inceput HS in Romania?  
Sorina Oprean: Sa incerce sa vada in copiii lor niste maestri, niste indrumatori. Copiii sunt indrumatori, numai tinand cont de reactiile lor si deja poti deveni un profesor excelent, nu numai pentru copiii tai, pentru oricine!
Reactia unui copil la ceea ce ii povestesti sau ii explici e un feedback imbatabil.

Multumesc mult, Sorina, ca ti-ai deschis sufletul in fata noastra! Dumnezeu sa iti binecuvanteze pasii si in continuare!

miercuri, 28 august 2013

La mijloc de codru des - Mihai Eminescu

La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniş,
La voiosul luminiş,
Luminiş de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
În adâncu-i se pătrunde
Şi de lună şi de soare
Şi de păsări călătoare,
Şi de lună şi de stele
Şi de zbor de rândurele
Şi de chipul dragei mele.

duminică, 25 august 2013

Un blog al unei familii libere...



Va recomand un blog al unei familii frumoase, care isi creste copiii urmand principiile unschooling ului:
http://sorinaopreans.wordpress.com 

Am bucuria sa va redau cateva citate de pe blog:

"Sa nu ne lasam intimidati de propriile noastre greseli, nici de ce spun cei din jur, sa fim consecventi si sa luam eventual exemplu de la proprii nostri bebelusi cand invata sa mearga: cad o data, de doua ori, de noua ori, plang, au nevoie sa fie consolati sau nu, se tin de mobile si de pereti… dar continua cu tenacitate sa se ridice iar si iar, si invata sa mearga in ciuda cazaturilor.  "

"Ca sa rezum: negociati cu copiii si, mai ales, lasati-i sa fie ei insisi. Dialogul calm, rabdarea si acceptarea anumitor alegeri facute de ei sunt cheia succesului pentru o educatie respectuoasa si fara conflicte inutile. Sa nu ma intelegeti gresit, si conflictele sunt pozitive, mai ales cand se face un bilant si se trag concluziile corespunzatoare dupa ele; dar toti suntem de acord ca a trai intr-o stare perpetua de conflict e daunator pentru sanatatea personala si cea familiala. Asa incat ideal ar fi ca starile de conflict sa fie evitate pe cat posibil prin negociere si dialog si prin incercarea de a intelege punctul de vedere al copilului. Adultul are multe resurse emotionale si rationale pentru a intelege motivele copiilor; copiii inca invata si au mai putina flexibilitate. Tocmai pentru ca noi, ca parinti, suntem intelegatori si respectuosi, ii va invata si pe ei sa fie la fel cand vor mai creste."

"Da, raspunsurile imediate sunt primordiale pentru copii, orice varsta ar avea. Nu au rabdare si nu vor invata sa o aiba decat cand maturizarea lor cognitiva si biologica va fi mai avansata. Evident ca pentru un bebelus – un pui de mamifer – raspunsul imediat al mamei cand el plange e important din punctul de vedere al supravietuirii si faptul ca noi traim acum intr-o societate urbanizata nu inseamna nimic pentru el caci nu are mijloace de a rationaliza ceea ce i se intampla, nu cunoaste nimic din universul in 3D in care tocmai a aterizat (si ii vor trebui ani buni ca sa invete cate ceva).
Nu exista manipulare la un copil – decat daca parintii sunt niste manipulatori si el invata de la ei acest comportament – si nu exista sa planga pentru niste capricii, ci pentru nevoi reale. Daca il doare ceva, plange, daca ii e dor de mamica lui, plange, daca se simte nedreptatit, plange. Si cunosc si adulti care reactioneaza asa pentru aceste motive si nu e nimic rau in asta, e firesc. Evident, un copil defineste altfel o nevoie decat un adult. Mi-aduc aminte si acum cat caz am facut cand eram mica, intr-o calatorie cu masina cu ai mei, ca imi era sete – chiar imi era o sete teribila – si am plans sa oprim masina ca sa cautam apa, iar ai mei au definit situatia ca “un capriciu al fetei” si bineinteles ca nici nu m-au luat in seama; marturisesc ca m-am simtit si nedreptatita si efectiv deranjata si jignita de felul in care parintii mei au distorsionat ceea ce pentru mine era o nevoie reala. Problema a fost mai tarziu cand mi-am dat seama la ce nivel inferior era autostima mea tocmai pentru ca fusesera neglijate si nevoile si opiniile mele ca individ."

vineri, 16 august 2013

Renasterea mamei

Am adus pe lume un copil. Am devenit mai puternica interior. Am crescut.
Am mai adus pe lume un copil. Am devenit mai puternica interior. Am mai crescut.
Am repetat o vreme mecanic ca nimic nu s-a schimbat. Apoi cuvintele au depasit mecanica, logica, controlul si mama interioara s-a nascut, ca un vulcan, ca un lotus. 
Au venit multi si mi-au spus cum sa imi cresc copiii. Culmea, aveau si ei copii... nefericiti, agitati... dar insistau in a se asigura ca si copiii mei, ai vecinilor, prietenilor, rudelor lor sa fie la fel cu ai lor: ingrijiti, "adaptati", "integrati social". 
Dupa multa tacere tacuta s-a trezit iubirea din adancuri. Iubirea de a fi. Iubirea de a crede. Iubirea de a le darui copiilor adevarata mama, aceea puternica si atat de a lor. Mama care sustine copiii, care ofera libertate de alegere, care este prezenta de cate ori este chemata... 
Ce va urma? Cat va mai rascoli acesta iubire de mama fiinta mea nu stiu, acesta e inceputul...

duminică, 11 august 2013

Uleiurile esentiale si copiii

Uleiurile esentiale sunt esenta plantelor, extrase prin procedee speciale cu aparate de distilat. Uleiurile esentiale nu sunt uleiuri grase, sunt extracte volatile, care se evapora usor. 

Uleiurile esentiale se extrag doar din plantele care permit extragerea esentelor. De exemplu dintre fructe, doar din citrice se poate obtine ulei esential.

Verificarea unui ulei esential se face prin proba hartiei: daca picuram ulei esential pe o hartie si ramane urma de ulei, atunci uleiul esential nu este pur.
Pentru copii se recomanda urmatoarele uleiuri esentiale:
BUSUIOC
CEDRU
CIMBRISOR
EUCALIPT
LAVANDA
LAMAIE
MENTA
TAMAIE
Aplicarea uleiurilor esentiale se face:
  1. pe talpa copiilor
  2. prin inhalare, se picura pe palma lor, ii rugam sa isi frece manutele si apoi sa inspire profund din palme
  3. intern prin picurarea uleiului esential in apa de baut

joi, 1 august 2013

Naşterea renăscută în viziunea lui Michel Odent

Cu permisiunea autoarei postez si aici pe blog un articol minunat, care sper sa deschida multe porti ale sufletelor!

Sursa: http://www.viata-medicala.ro/*articleID_6213-dArt.html

Autor: Dr. Maria DRAGOTĂ | 28 Decembrie 2012
Naşterea renăscută în viziunea lui Michel Odent
Naşterea cât mai puţin traumatizantă, într-un mediu relaxant şi familiar, chiar şi în apă, contactul imediat între mamă şi nou-născut, alăptarea naturală precoce – sunt concepte promovate de dr. Michel Odent încă de acum jumătate de secol şi răspândite pe tot globul. Despre acestea – în documentarul semnat de dr. Maria Dragotă.
   Majoritatea femeilor nasc la spital, rata operaţiilor cezariene la cerere este în creştere alarmantă, în foarte multe ţări. Naşterea a devenit din ce în ce mai tehnicizată, mai „industrializată“. Corpul femeii este considerat o maşină, spitalul – o fabrică, iar copilul – un produs, care trebuie „livrat“ cât mai repede, căci doar suntem în secolul vitezei. Intervenţiile sunt agresive: membranele rupte artificial, travaliul indus cu perfuzii ocitocice, mama şi fătul monitorizaţi permanent. După ce se naşte copilul, cordonul ombilical e tăiat imediat, fără a se aştepta delivrarea placentei, nou-născutul este preluat, spălat, înfăşat, apoi lăsat singur într-un pătuţ. Dacă s-a născut prin cezariană, aproape sigur va „beneficia“ de biberon, în locul sânului matern, iar în cazul fericit al unei naşteri normale, se va întâlni cu mama sa după un timp care poate însemna câteva ore. Desigur, sunt şi excepţii.
   Ce-i de făcut? Avem exemplul practicii medicului francez Michel Odent, care de o jumătate de secol promovează principiile sănătoase ale naşterii, preluate şi aplicate în maternităţi din întreaga lume. Cu acestea a avut rezultate spectaculoase la Pithiviers.
Mediul naşterii
   În societăţile primitive, femeile obişnuiau să se izoleze pentru a naşte. Singurele persoane care puteau să asiste erau mama, o mătuşă sau altă mamă cu experienţă. Apoi, naşterea a fost tot mai socializată şi mai controlată cultural. Mediul naşterii a rămas în cea mai mare parte feminin, până după mijlocul secolului XX, când mai mulţi factori au dus la masculinizarea acestuia. În primul rând, au fost instruiţi medici de specialitate (obstetricieni, anestezişti, neonatologi), majoritatea bărbaţi. Apoi, brusc, s-a răspândit doctrina participării tatălui la naştere, în ţările industrializate. Şcolile de moaşe au început să accepte elevi de sex masculin. În acelaşi timp, multe aparate electronice sofisticate au fost introduse la locul naşterii (tehnologia fiind un simbol masculin).
   Masculinizarea mediului naşterii este principalul factor care a dus la scăderea numărului femeilor care nasc copii numai datorită eliberării de hormoni naturali („cocktail de hormoni ai iubirii“)? Dr. Michel Odent sugerează că răspunsul este concentrat pe înţelegerea mai bună a proceselor fiziologice din timpul perioadei perinatale. Este convins că cel mai bun mediu posibil pentru naştere este acela în care nu e nimeni în jurul femeii, ori doar o moaşă, dar cu experienţă şi tăcută, sau o doula, percepută ca o figură maternă. Pe vremuri, moaşa era persoana care controla evenimentul şi, de asemenea, agentul mediului cultural ce transmitea convingeri şi ritualuri, utilizând o mare diversitate de proceduri (dilatarea manuală a colului uterin, compresia abdomenului, plante). Un pas important în socializarea naşterii a avut loc odată cu naşterea la domiciliu, relativ recentă în istoria noastră. Comparaţiile internaţionale sunt valoroase, deoarece modificarea mediului naşterii în ţările industrializate, deşi un fenomen global, nu a avut loc simultan şi la aceeaşi viteză. Primul loc în rândul ţărilor în care masculinizarea a început mai devreme şi s-a dezvoltat cu viteză mare este ocupat de SUA. La celălalt capăt al spectrului, procesul a fost amânat în ţări precum Irlanda, Olanda, Rusia. Michel Odent afirmă că există o asociere între masculinizarea mediului naşterii şi ratele ridicate ale intervenţiilor obstetricale, în special operaţii cezariene. Pentru a o interpreta, ar trebui să se ţină seama de faptul că, în anumite medii culturale specifice, efectul inhibitor al unui mediu masculin ar putea fi mai puternic decât în altă parte – de exemplu, o regiune din sudul Italiei, influenţată de culturile arabe, în care ratele operaţiei cezariene cresc vertiginos.
   Putem afirma că dificultăţile la naştere sunt legate de gradul de masculinizare a mediului? Procesul a fost iniţial o consecinţă a lipsei de interes faţă de nevoile de bază ale femeilor aflate în travaliu şi ale nou-născuţilor, a ignorării proceselor fiziologice. Dr. Odent concluzio­nează: dacă acum o jumătate de secol s-ar fi explicat că toate situaţiile asociate cu eliberarea de adrenalină şi cu stimularea neocortexului tind să împiedice procesul naşterii, istoria ar fi luat o altă direcţie; dacă ar fi fost înţeles faptul că femeia în travaliu are nevoie să se simtă în siguranţă, dar nu observată, rolul specific al moaşei ar fi fost mult mai uşor de interpretat şi acceptat; dacă teoreticienii din anii ’70 ar fi ştiut că eliberarea de adrenalină este „contagioasă“ şi că un om care îşi iubeşte soţia poate elibera hormoni de stres la momentul nepotrivit, ar fi fost mai precauţi înainte de se ajunge la participarea de rutină a tatălui la naştere. Dacă obste­tricienii ar fi anticipat că utilizarea monitorizării fetale electronice continue e percepută de femeile în travaliu ca o modalitate de a observa funcţiile corpului şi stimulează neocortexul, ar fi putut anticipa rezultatele multor studii, ce indică faptul că efectul constant şi semnificativ al acestor invenţii noi a fost creşterea ratelor operaţiilor cezariene.
   În contextul secolului XXI, semnele „demasculinizării“ mediului naşterii sunt deja vizibile: feno­menul doula a luat dimensiuni globale, oferind şansa redes­co­peririi moaşei autentice. Prioritatea este să reconsiderăm şi să respectăm nevoile de bază ale femeilor în travaliu şi ale nou-născuţilor. „Demasculi­nizarea“ naşterii nu ar trebui să fie obiectivul principal, ci consecinţa unei mai bune înţelegeri a proceselor fiziologice din perioada perinatală, spune dr. Odent.
Tatăl nu trebuie să asiste la naşterea copilului său
   Pentru mulţi bărbaţi, participarea la naşterea propriului copil este o ocazie memorabilă şi emoţionantă. Cu toate acestea, dr. Michel Odent afirmă că prezenţa tatălui la naştere poate duce la necesitatea unei cezariene sau la travaliu mai lung, mai dureros şi mai complicat, deoarece femeia simte anxietatea partenerului şi devine nervoasă, încetinind producerea ocitocinei. Sosirea pe lume a copilului ar fi mai simplă şi mai rapidă dacă femeile ar fi lăsate singure doar cu o moaşă. Mediul ideal pentru naştere nu implică bărbaţi. În opinia specialistului francez, prezenţa partenerului la naştere poate distruge atracţia sexuală din cuplu şi conduce la transformarea relaţiei într-una de prietenie sau chiar la divorţ. Unii bărbaţi ajung să sufere de un echivalent masculin al depresiei postnatale sau chiar de tulburări mintale după o astfel de experienţă.
Doula
   Astăzi, în multe ţări, majoritatea femeilor nasc ajutate de înlocuitori farmacologici ai hormonilor secretaţi în mod normal în travaliu, ce blochează eliberarea substanţelor naturale şi nu au efecte comportamentale, deoarece nu penetrează bariera hemato-encefalică (de exemplu, anestezie epidurală, ocitocină sintetică). În plus, multe femei aleg să nască prin cezariană. Efectele pe termen lung ale acestei situaţii trebuie să fie luate în considerare în termeni de civilizaţie, consideră dr. Odent. Nevoile de bază ale femeilor aflate în travaliu sunt ignorate. În opinia sa, această lipsă de interes este acum mai mare decât oricând, în epoca cezarienei elective. Acest fenomen nou, dezvoltat iniţial în Italia şi în oraşele din America Latină, este răspândit azi peste tot în lume. Un cunoscut profesor de obstetrică de la Londra susţine că mărimea creierului uman reprezintă principala provocare pentru procesul naşterii şi că cezariana este o soluţie tehnologică pentru rezolvarea „conflictului dintre necesitatea de a gândi şi cea de a alerga“. Există o lipsă de înţelegere a motivaţiei de a studia factorii de mediu care pot facilita procesul naşterii. În acest context, noţiunea de doula a apărut brusc şi s-a dezvoltat în Marea Britanie. În mod ideal, o doula a dat naştere ea însăşi, fără nicio medicaţie şi fără nicio intervenţie; este o mamă cu experienţă sau bunică. Multe femei simt nevoia să se bazeze pe o figură maternă înainte de a naşte, în timpul travaliului şi după. Fenomenul doula apare ca o renaştere a profesiei de moaşă, punând în legătură femei ce aparţin mai multor generaţii, şi este expresia nevoilor esenţiale ale femeilor gravide, ale celor aflate în travaliu şi mamelor care alăptează. Mişcarea doula a început în SUA, unde moaşele au dispărut aproape complet, şi a pătruns în alte ţări, în care au supravieţuit, dar rolul lor a fost modificat dramatic de protocoalele şi reglementările asociate cu industrializarea naşterii.
   Necesitateadoulei şi a moaşei autentice poate fi interpretată din perspectiva fiziologiei. Anumite situaţii, în care neocortexul – care ar trebui să fie în repaus în timpul travaliului – se activează (de exemplu, când femeia se simte observată) pot inhiba procesul naşterii. Aşadar, viaţa privată, intimitatea, sentimentul de siguranţă sunt nevoi de bază ale gravidelor.
   Perspectiva fiziologică ne ajută să înţelegem de ce de-a lungul vremurilor, peste tot în lume, femeile au avut întotdeauna tendinţa de a naşte aproape de mama lor sau de altă mamă cu expe­rienţă ori bunică. Figura maternă induce siguranţă, explică dr. Odent. O doula trebuie să fie capabilă să discute despre subiecte precum ecografii, vaccinări, să comunice informaţii de bază despre sarcină, naştere şi alăptare, să aibă noţiuni de prim ajutor în obstetrică.
Rolul apei în travaliu
   Dr. Michel Odent a introdus la Pithiviers piscine cu apă, descoperind beneficiile acestora în travaliu. Scufundarea în apă la temperatura corpului tinde să faciliteze procesul naşterii
Publicitate
pentru un interval limitat de timp (una-două ore), fapt confirmat prin observaţii clinice şi rezultatele unui studiu suedez randomizat controlat: femeile care intră în baie la dilataţia colului de cinci centimetri sau după au un travaliu scurt şi o nevoie redusă de administrare de ocitocină şi analgezie epidurală. Imersia duce la o redistribuire a volumului de sânge (spre torace), care stimulează eliberarea de peptid natriuretic atrial. Efectul inhibitor al acestuia asupra activităţii hipofizei posterioare este lentă. La femeia în travaliu, efectul descris este precedat de unul analgezic, asociat cu niveluri mai mici de hormoni de stres şi eliberare crescută de ocitocină.
    Prima recomandare practică a doctorului Odent este de a acorda importanţă momentului în care femeia în travaliu intră în piscină – ideal la dilataţia colului de cinci centimetri. A doua este evitarea planificării naşterii în apă. Femeia care a planificat astfel naşterea poate fi prizoniera proiectului ei şi este tentată să rămână în baie în timp ce contracţiile devin mai slabe, cu riscul de a prelungi etapele a doua şi a treia ale travaliului. Temperatura apei trebuie să nu depăşească 37°C (temperatura corpului mamei).
Prima oră
   Prima oră este, fără îndoială, una din fazele critice în viaţa fiecăruia din noi. Toate grupurile umane au deranjat procesele fiziologice în acest interval de timp, prin intermediul credinţelor şi ritualurilor. Mediile noastre culturale sunt într-o mare măsură formate de la începutul interacţiunii mamă–nou-născut. Prima oră după naştere poate fi privită dintr-o multitudine de perspective complementare. Dr. Michel Odent a alcătuit un catalog al acestora, pentru a demonstra dimensiunea reală a subiectului. Copilul trebuie să respire, să-şi utilizeze brusc plămânii, ceea ce implică, în special, că inima trebuie să pompeze sânge în circulaţia pulmonară. Hormonii eliberaţi de mamă şi făt în timpul primelor două etape ale travaliului nu sunt încă eliminaţi în timpul primei ore după naştere şi au efecte comportamentale, roluri specifice în interacţiunea ulterioară mamă–nou-născut. Hormonul-cheie implicat în fiziologia naşterii este ocitocina. Efectele sale mecanice au fost bine cunoscute – stimularea contracţiilor uterine pentru naşterea copilului şi delivrarea placentei; a celulelor mioepiteliale ale sânului pentru reflexul de ejecţie a laptelui. Prange şi Pedersen au demonstrat efectele comportamentale ale ocitocinei în 1979 – injectarea acesteia direct în creierul femelelor de şobolan virgine a indus un comportament matern. Concluzia a sute de studii efectuate ulterior: ocitocina este un hormon altruist tipic, implicat în orice faţetă a iubirii. După naşterea copilului şi înainte de delivrarea placentei, femeile au capacitatea de a ajunge la cel mai înalt nivel posibil de ocitocină. Ca în orice alte circumstanţe (de exemplu, actul sexual sau alăptarea), eliberarea de ocitocină este foarte dependentă de factorii de mediu: este favorizată dacă este cald (astfel încât nivelul de adrenalină să fie cât mai scăzut posibil), dacă mama nu are nimic altceva de făcut decât să simtă contactul cu pielea copilului şi să-l privească, fără nicio distragere a atenţiei. În prima ore după naştere, în condiţii fiziologice, vârful de ocitocină este asociat cu un nivel ridicat de prolactină („hormonul maternităţii“). Aceasta este situaţia cea mai tipică pentru inducerea dragostei faţă de copii. Ocitocina şi prolactina se completează reciproc. În plus, estrogenii activează receptorii de ocitocină şi prolactină. Copilul, ca şi mama, eliberează endorfine în procesul naşterii.
   Unul din efectele eliberării adrenalinei este faptul că mama este atentă atunci când copilul se naşte. De asemenea, copilul are propriile mecanisme de supravieţuire şi în timpul contracţiilor puternice expulsive eliberează hormoni proprii din familia adrenalinei. Noradre­nalina permite adaptarea la privarea de oxigen fiziologică specifică în această etapă a naşterii: copilul este alert, cu ochii larg deschişi şi pupilele dilatate. Contactul vizual este o carac­teristică importantă de la începutul relaţiei mamă–copil. Adrenalina şi noradrenalina au un rol important în interacţiunea dintre mamă şi nou-născut.
   Cunoştinţele actuale cu privire la efectele comportamentale ale hormonilor implicaţi în procesul naşterii ne ajută să interpretăm noţiunea de „perioadă sensibilă“, introdusă de etologi. Aceştia au fost primii oameni de ştiinţă care au susţinut că, în ceea ce priveşte ataşamentul mamă–nou-născut la păsări şi mamifere, există o perioadă scurtă dar crucială imediat după naştere, care niciodată nu se va repeta. Harlow a studiat, în special, procesul de ataşament între primate. Importanţa abordării etologice este în curs de dezvoltare, după descoperirea efectelor comportamentale ale hormonilor implicaţi în procesul naşterii. Un studiu etologic al primei ore după naştere la om este dificilă, deoarece procesele fiziologice sunt perturbate de rutină. Nou-născutul este în mod natural programat să găsească sânul şi să sugă în timpul primei ore după naştere, iar în condiţii fiziologice mama este încă într-un anumit echilibru hormonal, instinctiv ştie cum să ţină copilul. Apoi este loc pentru educaţie, imitaţie şi tehnică. Cât este în uter, fătul primeşte substanţe nutritive în mod continuu prin intermediul cordonului ombilical. Imediat după naştere, copilul trebuie să se adapteze metabolic la o sursă discontinuă de hrană. La naştere, copilul este steril, iar o oră mai târziu este colonizat de milioane de germeni. Mediul germenilor mamei îi este deja familiar şi prietenos, deoarece mama şi copilului au aceiaşi anticorpi IgG, deci bacteriologic nou-născutul are nevoie urgentă de a fi în contact cu o singură persoană – mama. Consumul de colostru contribuie la stabilirea florei intestinale ideale.
   În uter, fătul nu a avut posibilitatea de a experimenta diferenţele de temperatură, iar mecanismele de termoreglare nu sunt încă mature la naştere; atenţie la cazurile de hipertermie maternă în timpul travaliului, induse de o anestezie epidurală sau o baie prea fierbinte. Imediat după naştere, are loc adap­tarea la gravitaţie, dintr-o dată nervul vestibular transportă la creier o multitudine de impulsuri de la canalele semicirculare, utriculă şi saculă.
   Abordarea etnologică: cele mai multe culturi perturbă primul contact dintre mamă şi copil în prima oră după naştere, din cauza unor credinţe (colostrul ar fi contaminat sau dăunător pentru copil etc.) sau ritualuri: scăldat, înfăşatul strâns, piercingul urechilor la fetiţe etc. Cu cât e mai mare nevoia socială de agresiune şi capa­citatea de a distruge viaţa, cu atât mai intruzive sunt ritualurile şi credinţele din jurul naşterii.
   Abordarea obstetricală: în societăţile moderne, controlul cultural al naşterii este în cea mai mare parte unul medical. Studiile prospective randomizate controlate efectuate în maternităţi compară diferite moduri de a „gestiona“ a treia etapă a naşterii, în care singurul obiectiv este evaluarea riscurilor de hemoragie postpartum. Toate protocoalele de cercetare utilizează o definiţie negativă a „condui­tei expectative“ (de exemplu, neutili­zarea de droguri uterotonice şi neclamparea cordonului ombilical). Factorii care pot facilita eliberarea de ocitocină nu sunt incluşi în protocoale. Rezultatele acestor studii au dus la practica injectării de rutină a substanţelor ocitocice la toate mamele, foarte devreme în travaliu.
   Rolul moaşei: moaşa autentică nu este prizoniera ghidurilor şi protocoalelor stricte, ci protejează procesele fiziologice. Imediat după naşterea copilului, principala preocupare este eliberarea de către mamă a unui vârf de ocitocină, necesar pentru delivrarea în siguranţă a placentei şi pentru relaţia cu nou-născutul. În acest stadiu, după o naştere în condiţii fiziologice, mama este încă într-o anumită stare de conştiinţă specială, ca şi când ar fi „pe altă planetă“, deoarece neocortexul ei este mai mult sau mai puţin în repaus, de aceea trebuie să nu fie deranjată în timp ce are contact vizual şi cu pielea copilului. Ea poate fi distrasă dacă se simte observată sau ghidată, dacă cineva vorbeşte, sună telefonul sau este aprinsă brusc lumina etc.
Sănătatea primordială
   Contează cu adevărat modul în care ne-am născut şi ce se întâmplă cu noi în prima oră după naştere? Desigur, susţine dr. Michel Odent, care, în cadrul centrului pe care l-a înfiinţat la Londra, a colectat date din studii pentru a susţine teoria că naşterea şi eveni­mentele din prima zi au efecte profunde în viaţa fiecăruia dintre noi. Aceste studii corelează evenimentele din „perioada primordială“, de la concepţie până la un an de viaţă, cu evoluţia sănătăţii, socială, psihologică, fizică de mai târziu din viaţă. Medicul francez susţine că există dovezi ştiinţifice care explică modul în care se dezvoltă capacitatea de a iubi, printr-o interacţiune complexă a hormonilor secretaţi în timpul multor experienţe de dragoste şi interacţiune umană strânsă – relaţii sexuale şi concepţie, naştere, alăptare, chiar o masă împreună cu cei dragi. S-a dovedit că ocitocina şi vasopresina influenţează o serie de forme de comportament social, inclusiv afilierea, agresiunea şi reproducerea.
Naşterea ca la Pithiviers
   Ce este special la naşterea la Pithiviers? O întrebare care i s-a pus frecvent lui Michel Odent. Răspunsul este: travaliul îşi urmează cursul fiziologic natural, femeile nasc în poziţia care le e cea mai comodă (cel mai adesea pe vine), într-o „salle sauvage“ cu atmosferă prietenoasă, moaşele joacă un rol important, mamele au un contact prelungit cu copiii lor, există piscine cu apă caldă pentru relaxare etc. Dar Pithiviers era mai mult decât suma părţilor, crede cel care a promovat aceste concepte. Reprezenta o atitudine, credinţa în potenţialul instinctiv al fiinţelor umane şi în cunoştinţele înnăscute ale femeilor de a naşte. Încuraja spontaneitatea şi mai ales libertatea, umaniza naşterea. Iar consecinţele pozitive nu au întârziat să apară şi modelul a fost multiplicat.
   Pentru a ieşi din situaţia critică în care ne găsim în domeniul naşterii, a venit timpul să punem pe primul loc necesităţile personajelor principale din acest proces – mama şi copilul, crede dr. Michel Odent.
 

Si copiii plang, si oamenii mari plang