Am mai adus pe lume un copil. Am devenit mai puternica interior. Am mai crescut.
Am repetat o vreme mecanic ca nimic nu s-a schimbat. Apoi cuvintele au depasit mecanica, logica, controlul si mama interioara s-a nascut, ca un vulcan, ca un lotus.
Au venit multi si mi-au spus cum sa imi cresc copiii. Culmea, aveau si ei copii... nefericiti, agitati... dar insistau in a se asigura ca si copiii mei, ai vecinilor, prietenilor, rudelor lor sa fie la fel cu ai lor: ingrijiti, "adaptati", "integrati social".
Dupa multa tacere tacuta s-a trezit iubirea din adancuri. Iubirea de a fi. Iubirea de a crede. Iubirea de a le darui copiilor adevarata mama, aceea puternica si atat de a lor. Mama care sustine copiii, care ofera libertate de alegere, care este prezenta de cate ori este chemata...
Ce va urma? Cat va mai rascoli acesta iubire de mama fiinta mea nu stiu, acesta e inceputul...
Situatia cea mai grea pentru parinti este atunci cand bunicii copilului se cred experti in parenting si vin cu tot felul de idei care, aparent, in urma cu peste 30 de ani au functionat...
RăspundețiȘtergereDegeaba incerc sa le explic ca acum e randul meu sa fiu parinte. Imi asum faptul ca voi face greseli, greseli care vor fi ale mele, si nu unele "mostenite".
Irina
Multumesc Irina, ca ne-ai scris! Imi place si numele ID ul tau: copilarie fericita! Iti doresc din tot sufletul sa descoperi echilibrul mamei care are incredere in ea! Sa stii ca se simte acest lucru, se simte siguranta, fermitatea si forta unei mame. In timp, poate in cativa ani, bunicii, prietenii, vecinii vor respecta alegerea ta, viata ta, doar sa ai RABDARE si PERSEVERENTA pe drumul tau!
RăspundețiȘtergere