Va recomand un blog al unei familii frumoase, care isi creste copiii urmand principiile unschooling ului:
http://sorinaopreans.wordpress.com
Am bucuria sa va redau cateva citate de pe blog:
"Sa nu ne lasam intimidati de propriile noastre greseli, nici de ce spun cei din jur, sa fim consecventi si sa luam eventual exemplu de la proprii nostri bebelusi cand invata sa mearga: cad o data, de doua ori, de noua ori, plang, au nevoie sa fie consolati sau nu, se tin de mobile si de pereti… dar continua cu tenacitate sa se ridice iar si iar, si invata sa mearga in ciuda cazaturilor. "
"Ca sa rezum: negociati cu copiii si, mai ales, lasati-i sa fie ei insisi. Dialogul calm, rabdarea si acceptarea anumitor alegeri facute de ei sunt cheia succesului pentru o educatie respectuoasa si fara conflicte inutile. Sa nu ma intelegeti gresit, si conflictele sunt pozitive, mai ales cand se face un bilant si se trag concluziile corespunzatoare dupa ele; dar toti suntem de acord ca a trai intr-o stare perpetua de conflict e daunator pentru sanatatea personala si cea familiala. Asa incat ideal ar fi ca starile de conflict sa fie evitate pe cat posibil prin negociere si dialog si prin incercarea de a intelege punctul de vedere al copilului. Adultul are multe resurse emotionale si rationale pentru a intelege motivele copiilor; copiii inca invata si au mai putina flexibilitate. Tocmai pentru ca noi, ca parinti, suntem intelegatori si respectuosi, ii va invata si pe ei sa fie la fel cand vor mai creste."
"Da, raspunsurile imediate sunt primordiale pentru copii, orice varsta ar avea. Nu au rabdare si nu vor invata sa o aiba decat cand maturizarea lor cognitiva si biologica va fi mai avansata. Evident ca pentru un bebelus – un pui de mamifer – raspunsul imediat al mamei cand el plange e important din punctul de vedere al supravietuirii si faptul ca noi traim acum intr-o societate urbanizata nu inseamna nimic pentru el caci nu are mijloace de a rationaliza ceea ce i se intampla, nu cunoaste nimic din universul in 3D in care tocmai a aterizat (si ii vor trebui ani buni ca sa invete cate ceva).
Nu exista manipulare la un copil – decat daca parintii sunt niste manipulatori si el invata de la ei acest comportament – si nu exista sa planga pentru niste capricii, ci pentru nevoi reale. Daca il doare ceva, plange, daca ii e dor de mamica lui, plange, daca se simte nedreptatit, plange. Si cunosc si adulti care reactioneaza asa pentru aceste motive si nu e nimic rau in asta, e firesc. Evident, un copil defineste altfel o nevoie decat un adult. Mi-aduc aminte si acum cat caz am facut cand eram mica, intr-o calatorie cu masina cu ai mei, ca imi era sete – chiar imi era o sete teribila – si am plans sa oprim masina ca sa cautam apa, iar ai mei au definit situatia ca “un capriciu al fetei” si bineinteles ca nici nu m-au luat in seama; marturisesc ca m-am simtit si nedreptatita si efectiv deranjata si jignita de felul in care parintii mei au distorsionat ceea ce pentru mine era o nevoie reala. Problema a fost mai tarziu cand mi-am dat seama la ce nivel inferior era autostima mea tocmai pentru ca fusesera neglijate si nevoile si opiniile mele ca individ."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu