marți, 17 noiembrie 2015

Ziua in care am mintit a fost ziua in care iubitul meu a murit

Azi m-am asezat pe canapeaua verde si brusc mi-am dat seama.
Te-am mintit, fiul meu drag.
Te-am mintit, fiica mea draga.
M-am mintit pe mine insami.
Intr-un mod subtil, atat de fin ca un fir de paianjen, ca un fir de praf.
Te rog sa ma ierti, fiul meu.
Te rog sa ma ierti, fiica mea.
Te rog sa ma ierti, sinele meu.
Cu luni in urma, tot asa, m-am asezat pe patul copiilor mei, i-am luat in brate, era o dimineata rece de februarie. Le-am zis ca tatal lor a plecat in ceruri, la Dumnezeu. Le-am povestit ca acum tatal lor nu mai sufera, este bine, este acolo unde a plecat si bunica lor in urma cu un an. Le-am zis ca pot vorbi cu el in gand, oricand, el ii va auzi si le va raspunde in gand.
Am omis sa le spun ca ramanem doar noi trei. Am omis sa le spun ca nu mai suntem echipa de patru. Le-am luat si mi-am luat din putere. Cumva, atunci, timpul s-a oprit in noi, in adanc. 
Azi o raza de lumina mi-a deschis o poarta inchisa a sufletului meu si am deschis o usa secreta, ascunsa cu soapte. 
Tatal vostru a plecat dintre noi. 
Suntem doar noi trei aici. Depinde de noi cum ne vom trai aceasta viata. 
Pasiti, dragii mei copii, cresteti liberi si increzatori in voi si in Dumnezeu.
Sunt aici pentru voi si pentru mine.
Suntem 3, dragii mei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu