Ca ai primit o rana grea si ai fost
strapunsa de moarte prin sageata trimisa de sus, toti marturisesc
deopotriva si nu neaga nimeni, nici chiar dintre cei care sunt foarte
aplecati spre dragostea de intelepciune. Dar, de vreme ce ranitii nu
trebuie sa-si petreaca toata vremea in jale si in lacrimi, ci sa se
ingrijeasca indeosebi de vindecarea ranilor, ca nu cumva, din pricina
lacrimilor, sa neglijeze rana, sa o adanceasca si sa sporeasca flacara
durerii, bine este ca si tu sa iei aminte la cuvintele de mangaiere si,
infranandu-te, cel putin pentru scurta vreme, de la varsarea lacrimilor,
sa te lasi in seama celor care incearca sa-ti aduca mangaiere.
De aceea noi nu te-am deranjat nici
atunci cand erai in culmea durerii, nici atunci cand s-a abatut
fulgerul. Ci, asteptand o vreme, atat cat sa-ti ingaduim sa jelesti cat
ti-a fost nevoie, acum, ca esti in stare sa privesti cat de cat prin
ceata si sa-ti deschizi urechile catre cei ce incearca sa-ti aduca
mangaiere, am adaugat niste cuvinte la cele spuse deja de slujnicele
tale.
Insa, atunci cand furtuna este inca
intetita si vantul jelaniei sufla inca puternic, cel care aduce
mangaiere, incercand sa departeze de durere, nu face decat sa starneasca
si mai mult spre ea, si, atragand ura, sa adauge prin astfel de cuvinte
de mangaiere, si mai mult, parand ca este un dusman si o persoana
necugetata. Dar daca talazul a inceput sa cedeze si Dumnezeu a potolit
dezlantuirea valurilor, putem inalta cu usurinta panzele cuvantului.
Caci atunci cand furtuna este pe jumatate starnita, mestesugul poate
sa-si duca la indeplinire maiestria, dar cand involburarea valurilor
este de neinvins, experienta nu mai are nici un folos.
De aceea am pastrat tacerea in toata
aceasta vreme si doar acum am indraznit sa vorbesc, dupa ce am auzit de
la unchiul tau ca trebuie, deci, sa prind curaj; de vreme ce unele
slujnice pe care le cinstesti indraznesc sa tina lungi discursuri despre
asta, si chiar si unele femei din afara casei, care-ti sunt rude sau
apropiate. De vreme ce, deci, ai ascultat cuvintele lor, cutez, si am
deplina incredintare, ca vei aprecia si cuvintele mele, pe cat iti sta
in putinta, in liniste si fara tulburare.
De altfel, neamul femeiesc este mai
inclinat spre impreuna-patimire cu cel aflat in suferinta. Dar cand este
vorba de tinerete si de o vaduvie timpurie si de o lipsa de experienta
in aceste lucruri si de o multime de griji, dupa un timp petrecut
odinioara in bunastare si in bogatie, nenorocirile se inmultesc si, daca
cea aflata in suferinta nu gaseste un sprijin de sus, orice gand venit
pe nepregatite o poate dobori; si socotesc aceasta ca pe o prima si
foarte insemnata dovada a marii purtari de grija a lui Dumnezeu fata de
tine. Caci faptul ca nu te-ai inecat in oceanul durerii, in mijlocul
atator nenorociri care au venit pe neasteptate, nu tine de vreo virtute
dupa fire a sufletului sau de vreun ajutor omenesc, ci de mana pururea
puternica a constiintei careia nu este numar, a intelepciunii care nu
poate fi cercetata, "a Parintelui indurarilor, si Dumnezeul a toata
mangaierea. Caci Acesta ne-a ranit, zice, si ne va tamadui; ne va lovi
si va lega ranile noastre, si ne va face sanatosi".
Cata vreme a fost cu tine acel fericit
barbat, te-ai bucurat de cinste si de ocrotire si de ingrijire din
partea lui. Te-ai bucurat de cele de care se poate bucura omul. Dar,
dupa ce l-a luat la Sine Dumnezeu, El i-a luat locul. Si nu este al meu
acest cuvant, ci al fericitului prooroc David; caci zice: "Pe orfan si
pe vaduva ii va sprijini." Si iarasi il numeste pe El "Parinte al celor
orfani si Judecator al vaduvelor"; si vei vedea ca in multe locuri El se
ingrijeste indeosebi de aceasta categorie de oameni.
Dar, fiindca deasa pomenire a numelui de
vaduva ar putea sa raneasca sufletul tau, mai ales ca s-a abatut asupra
ta in floarea varstei, vreau sa vorbesc mai intai despre acest nume si
sa arat ca nu este unul al nenorocirii, ci unul de cinste, ba inca de
cea mai mare cinste. Intr-adevar, nu parerea celor multi, ratacita,
trebuie sa o aduci drept marturie, ci pe cea a fericitului Pavel sau mai
degraba legea pusa de Hristos. Fiindca ceea ce graia Pavel, Hristos le
rostea prin el, dupa cum a si spus: "Sau oare cautati dovada ca Hristos
este Cel care graieste in mine?" Caci ce zice? "Sa nu fie inscrisa intre
vaduve cea care nu are mai putin de saizeci de ani"; si iarasi: "De
vaduvele tinere fereste-te".
In ambele cazuri vrea sa ne infatiseze
maretia vaduviei. Caci pentru episcopi nu stabileste vreo limita de
varsta, insa in acest caz o face cu multa acrivie. De ce, dar? Nu pentru
ca vaduvia este mai mare decat preotia, ci pentru ca vaduvele trec
printr-o incercare mai mare decat a preotilor, fiind cuprinse din multe
parti de o navala de afaceri publice si private. Dupa cum o cetate fara
ziduri este lipsita de aparare in fata celor care vor sa o cucereasca,
tot asa este si o tanara care isi duce vaduvia si care are in jurul ei o
multime din cei care uneltesc nu numai cum sa-i ia averea, ci si dintre
cei care ravnesc sa-i distruga inteleapta infranare. Dar nu numai
acestea, ci putem afla multe alte pricini care sa o impinga spre cadere.
Si, inconjurata de slujitori care o dispretuiesc si care-si neglijeaza
indatoririle, lipsita de cinstea de mai inainte si vazand ca cele de o
varsta cu ea o duc bine, si de multe ori ravnind luxul, se lasa convinsa
spre savarsirea celei de-a doua casatorii. Insa unele nu vor sa
traiasca cu barbati dupa legea nuntii, ci fac aceasta in ascuns; fac
acest lucru ca sa culeaga faima vaduviei.
Astfel, vaduvia nu numai ca nu este un
lucru de rusine, ba chiar unul vrednic de cinste in ochii oamenilor, si
nu numai in randul crestinilor, ci si al celor necredinciosi. Chiar eu,
tanar fiind, mi-aduc aminte
de dascalul meu - care intrecea toti barbatii in superstitii pagane -
si de cat de mult s-a minunat de mama mea. Caci, intrebandu-i pe cei ce
sedeau in jurul lui al cui sunt, dupa cum obisnuia, si spunandu-i cineva
ca eram fiul unei vaduve, a vrut sa afle de la mine varsta mamei mele
si de cati ani era vaduva. Si cand i-am spus ca avea patruzeci de ani si
ca erau douazeci de ani de cand il pierduse pe tatal meu, s-a minunat
si a strigat: "O, ce femei sunt printre crestini!"
Asadar, un astfel de lucru se bucura de
admiratie si de lauda nu numai printre noi, ci si printre pagani.
Cunoscand toate acestea, fericitul Pavel zicea: "Sa nu fie inscrisa
intre vaduve cea care are mai putin de saizeci de ani". Dar nici varsta
nu este pentru el o marturie atat de importanta incat sa ingaduie unei
vaduve sa fie inscrisa in aceasta sfanta ceata, ci adauga si altele,
zicand: "Daca are marturie de fapte bune: daca a crescut copii, daca a
fost primitoare de straini, daca a spalat picioarele sfintilor, daca a venit in ajutorul celor stramtorati, daca s-a tinut staruitor de tot ce este lucru bun".
Vai, cata incercare si cata truda, cata
virtute se cere de la o vaduva si cata acrivie in aceasta proba! Caci nu
ar fi vorbit despre acestea, daca nu i s-ar fi incredintat ei un lucru
de cinste si nobil. Si: "De cele tinere - zice -, fereste-te". Si adauga
si de ce: "Caci atunci cand poftele le indeparteaza de Hristos, vor sa
se marite"; prin aceasta spusa ne lasa sa intelegem ca, odata ce raman
fara sotii lor, Hristos ia locul acelora.
Apoi, aratand cat de blanda si de
ingaduitoare este aceasta unire, adauga, zicand: "Caci atunci cand
poftele le indeparteaza de Hristos, vor sa se marite", ca si cand
apartin unui barbat bland, care nu-si manifesta autoritatea asupra lor,
ci le ingaduie sa traiasca in libertate. Si nu-si opreste cuvantul aici,
ci si in alt loc isi arata grija fata de acestea, zicand: "Cea care
traieste in desfatari, desi este vie, este moarta"; "iar cea cu adevarat
vaduva si ramasa singura are nadejdea in Dumnezeu si staruieste in
cereri si in rugaciuni, noaptea si ziua". Iar in Epistola catre Corinteni
spune: "Mai fericita este daca ramane asa". Ai vazut cata lauda este
adusa vaduvei! Si asta in Noul Testament in care a stralucit si virtutea
fecioriei! Oricum, stralucirile fecioriei nu au putut acoperi
stralucirea vaduviei care consta intr-o virtute numai a ei.
Cand te pomenim, deci, in randul
vaduvelor, sa nu te consideri mai prejos, nici sa nu vezi in asta un
lucru de ocara. Caci, daca ar fi asa, cu cat mai mult ar fi de ocara
fecioria? Dar nu este asa, nicidecum, si nici sa nu fie! Caci, de vreme
ce admiram toate femeile care traiesc in infranare avand inca soti, cum
sa nu fie nevoie sa aratam bunavointa, sa laudam si sa ne minunam de
cele care traiesc astfel dupa plecarea sotilor lor din aceasta viata?
Cat ai trait, cum am spus, cu fericitul Therasios, te bucurai de cinste
si de purtarea lui de grija, dupa cum era si firesc sa primesti din
partea unui sot bun. insa acum il ai in locul lui pe Dumnezeu,
Stapanul a toate, Care ti-a fost intaistatator si mai inainte si Care
acum se va ingriji de tine mai mult si cu mai mare ravna. Iar purtarea
Lui de grija nu este putin lucru, dupa cum am spus, si deja ne-a dovedit
aceasta prin faptul ca te-a pazit nevatamata si sanatoasa in cuptorul
grijilor si al durerii si nu te-a lasat sa patimesti lucruri nedorite.
Iar faptul ca nu a ingaduit un naufragiu intr-o asemenea valtoare,
inseamna ca, odata ce-ti vei recapata linistea, va pazi cu atat mai mult
sufletul tau si va face vaduvia ta usor de purtat, dimpreuna cu
neajunsurile care par sa vina din ea.
Dar pe tine nu numele de vaduva te
tulbura, ci pierderea unui asemenea sot despre care, marturisesc si eu
ca, in toata lumea asta, este dintre putinii care, prins fiind in
afacerile lumesti, a reusit sa fie atat de iubitor, de ingaduitor, de
smerit, de sincer, de sarguindos si de credincios. Daca ar fi pierit cu
totul si ar fi disparut in neant ar fi fost un motiv de tulburare si de
durere. Dar faptul ca el a plutit spre limanul cel bun, s-a stramutat la
Cel ce cu adevarat este imparat, nu trebuie sa ne intristeze, ci sa ne
bucure. Caci aceasta nu este moarte, ci plecare si stramutare din cele
rele la cele mai bune, de pe pamant la cer, de la oameni la ingeri si
arhangheli, la Stapanul ingerilor si al arhanghelilor.
Pe vremea cand se afla inca pe pamant,
slujindu-l pe imparat, era inconjurat de primejdii multe din partea
celor care unelteau din invidie. Si, pe cat crestea faima lui, pe atat
cresteau si intrigile dusmanilor. Dar acum, ca s-a mutat din aceasta
lume, nu mai poate fi vorba de acestea. incat, pe cat jelesti ca a luat
la El Dumnezeu un barbat atat de bun si de virtuos, pe atat trebuie sa
te bucuri ca a plecat din aceasta lume in siguranta si in slava, si,
izbavindu-se de tulburarea primejdiei de fata, se afla acum in multa
liniste si pace. Oare nu este straniu a marturisi ca cerul este un loc
cu mult mai bun decat pamantul, si totusi a-i jeli pe cei ce se stramuta
acolo? Daca acel fericit barbat ar fi fost unul dintre cei care traiesc
in chip rusinos si departe de ceea ce este placut lui Dumnezeu, ar fi
trebuit sa nu incetezi a jeli, nu numai dupa plecarea sa, dar si in
viata fiind.
Dar, de vreme ce el a fost unul din
prietenii lui Dumnezeu, trebuie sa ne impartasim de bucuria lui, nu
numai pe cand era in viata, dar si acum ca a plecat dintre noi. Caci ai
auzit cuvintele fericitului Pavel: "A te desparti de trup si a fi cu
Hristos, este cu mult mai bine". Dar poate tanjesti sa asculti cuvintele
lui si sa te bucuri de dragostea pe care o revarsai asupra lui si cauti
obisnuinta de a fi cu el si renumele pe care il aveai de pe urma lui,
stralucirea si cinstea si siguranta si poate pierderea tuturor acestora
intristeaza si intuneca viata ta. Dar dragostea pe care o aveai fata de
el trebuie sa o pastrezi si acum, la fel ca mai inainte. Caci asa este
puterea iubirii; care ii cuprinde nu numai pe cei ce sunt prezenti si
aproape unul de altul, ci si pe cei ce se afla departe, si ii apropie si
ii leaga; si nici lungimea timpului, nici distanta, nici altceva de
acest fel nu poate sa destrame si sa imparta puterea de a iubi a
sufletului.
Iar daca vrei sa-l vezi la fata - ca stiu
ca asta iti doresti foarte mult - pastreaza-i asternutul neatins de alt
barbat, si sarguieste-te sa arati o vietuire ca a lui si te vei
stramuta in locul in care este el, nu pentru cinci ani, ca aici, nici
pentru zece, nici o suta, nici o mie, nici doua mii, ci pentru
nemarginite si nesfarsite secole salasluindu-te impreuna cu el. Iar
acele locuri de odihna nu se mostenesc prin rudeniile trupesti, ri prin
asemanarea felului de vietuire. Caci pe Lazar, desi nestiut de Avraam,
l-a adus in acelasi loc cu el, in acele sanuri, vietuirea lui
asemanatoare cu a lui Avraam, precum pe multi de la Rasarit si de la
Apus; loc al odihnei care te va primi si pe tine alaturi de Therasios,
daca vei arata aceeasi viata cu a lui. Atunci il vei vedea pe el nu cu
frumusetea trupului, cu care a plecat din aceasta lume, ci cu o alta
frumusete, mai scanteietoare si luminand mai stralucitor decat razele
soarelui. Caci acest trup, chiar daca se ridica la inaltimile ceresti,
este totusi stricacios.
Dar trupurile celor placuti lui Dumnezeu
se vor imbraca intr-o asemenea slava incat nu va putea fi privita cu
acesti ochi. Iar Dumnezeu ne-a pregatit cateva semne si vagi urme ale
acestor lucruri si in Vechiul si in Noul Testament. Caci acolo, in Vechiul Testament,
fata lui Moise a stralucit cu o asemenea slava incat ochii israelitilor
nu se puteau apropia de ea. Iar in Noul Testament fata lui Hristos a
stralucit mai mult decat a lui Moise. Caci, ia spune-mi: daca cineva
ti-ar fi fagaduit ca sotul tau va fi facut imparat al intregului pamant,
dar ti-ar fi poruncit in schimb sa stai departe de el douazeci de ani,
pentru ca apoi sa ti-l aduca inapoi purtand coroana si hlamida iar tu sa
fii repusa in aceeasi cinste cu el, oare n-ai fi suportat despartirea
cu blandete si cu inteleapta cumpatare care i se cuvenea? Oare nu ai fi
fost multumita cu darul si nu l-ai fi socotit un lucru vrednic de dorit?
Asuma-ti acest lucru si acum, nu pentru o
imparatie de pe pamant, ci pentru cea din ceruri, nu pentru a-l
redobandi purtand haina aurita, ci haina de slava, nestricacioasa si
nemuritoare, asa cum este firesc sa aiba cei ce petrec in ceruri. Si,
daca ti se pare ca este de nesuportat atata amar de vreme, cu siguranta
candva el iti va sta alaturi prin vise si iti va grai precum odinioara
si iti va arata fata lui dupa care tanjesti. Iar visul va fi drept
mangaiere in locul scrisorilor, si poate chiar mai lamurit decat
scrisorile. Caci acolo poti vedea numai literele, dar aici si cum ii
este chipul si surasul, si infatisarea, si mersul, si sa-i auzi vocea,
si sa-i recunosti glasul lui preaiubit.
Dar, de vreme ce jelesti si pierderea
sigurantei pe care ti-o oferea el mai inainte, si poate chiar a
sperantelor de sporire a rangului, caci am auzit ca in scurt timp avea
sa fie investit in functia de prefect - ceea ce cred ca iti tulbura
sufletul mai mult decat orice -, gandeste-te la cei care au capatat
ranguri si mai mari decat el si si-au sfarsit viata intr-un chip vrednic
de mila. Iti voi reimprospata amintirile; poate ca ai auzit de Teodor
din Sicilia. Caci el chiar a fost unul dintre cei vestiti si prin
frumusete, si prin statura trupului si prin indrazneala in cuvant pe
care o avea fata de imparat, ca unul care detinea la palat o putere pe
care nu o avea nimeni altul dintre curteni, dar care nu s-a smerit cu
aceasta bunastare, ci, uneltind impotriva imparatului, a fost prins si
decapitat in chip jalnic; iar sotia lui, care in educatie si in felul in
care fusese crescuta si in multe altele nu se deosebea cu nimic fata de
nobletea neamului tau, fiind golita deodata de toate acestea, si chiar
de libertate, a ajuns sa se numere printre lucratoarele care fac negot
si sa duca o viata mai de plans decat a oricarei slujnice. Tot ceea ce
mai avea in plus fata de celelalte era grozavia nenorocirii ei, care
starnea lacrimi in ochii celor care o priveau.
Se mai spune si despre Artemisia, sotia
unui barbat foarte faimos, care a dorit si el sa uzurpe puterea
imparatului, ca a cazut in aceeasi stramtorare si si-a pierdut vederea.
Caci asa de mare i-a fost durerea, incat multimea lacrimilor i-a stins
lumina ochilor. Iar acum trebuie sa fie purtata de mana si sa fie dusa
pe la usile altora ca sa poata cumpara hrana necesara. Si as putea
aminti de inca multe alte familii asupra carora s-a abatut nenorocirea,
daca n-as sti evlavia si intelepciunea sufletului tau, care nu-si afla
mangaierea din relele intamplate altora.
Insa ti-am pomenit despre toate acestea
tocmai ca sa intelegi ca cele omenesti nu inseamna nimic, ci, cu
adevarat, dupa cum a spus profetul: "Toata slava omului ca floarea
campului". Si, cu cat aceasta slava se inalta si straluceste, cu atat
poate sa fie mai mare caderea, nu numai a celor ce sunt condusi, ci si a
celor care ii conduc. Caci nu ai sa gasesti o familie atat de coplesita
de nenorociri precum este familia imparatului: orfani inainte de vreme,
si vaduve, si morti naprasnice, si nenorociri cu mult mai neobisnuite
si mai amare decat mortile tragice ce se abat asupra puterii.
Sa lasam deoparte pe cele din vechime; dintre imparatii generatiei noastre, noua la numar, doar doi si-au sfarsit viata prin moarte
naturala. Iar ceilalti au fost rapusi fie de mana unui tiran, fie in
razboi, fie prin uneltirea propriilor garzi, fie de insusi cel care ii
alesese si le pusese pe umeri hlamida de purpura. Iar femeile care
locuiau cu ei, unele, se spune, au murit otravite, altele de durere. Cat
despre cele ramase in viata, una tremura pentru fiul sau orfan si se
teme ca unul din cei aflati la putere ar putea sa-i ia viata, de frica
celor ce s-ar intampla in viitor; iar alta, abia dupa multe rugaminti, a
fost readusa din exilul in care o trimisese suveranul insusi.
Cat despre nevestele imparatilor de acum,
una care a inceput sa rasufle un pic in urma nenorocirilor suferite isi
amesteca bucuria cu durerea vazand ca imparatul este inca foarte tanar
si lipsit de experienta si ca are dusmani care uneltesc impotriva lui
din toate partile. Iar cealalta este aproape moarta
de frica si traieste mai jalnic decat condamnatii din pricina sotului
ei care, din clipa in care si-a primit coroana si pana in ziua de azi,
s-a consumat in razboaie si in lupte; dar, mai mult decat de nenorociri,
este devorata de rusine si de ocarile tuturor. Si ceea ce nu s-a
intamplat niciodata in trecut, se petrece acum, caci barbarii,
lasandu-si patria lor, au navalit pe mii de kilometri in tara noastra,
si asta de multe ori, arzand pamantul si cucerind orasele, si zicand ca
nu au de gand sa se reintoarca acasa, ci, mai degraba sa chefuiasca
decat sa continue razboiul, batjocorindu-ne astfel pe toti. Caci s-a
auzit despre un rege de-al lor ca ar fi zis ca se minuneaza de
nerusinarea soldatilor nostri, care, desi junghiati mai rau decat niste
oi, inca se asteapta sa castige lupta, si nu vor sa paraseasca pamantul
propriei patrii. Si a mai spus ca el insusi s-a saturat sa-i taie in
bucati.
Cum crezi ca este sufletul imparatului si
al sotiei lui la auzul acestor cuvinte? Si, de vreme ce am amintit de
acest razboi, mi-a trecut pe dinaintea ochilor un lung sir de vaduve
care odinioara straluceau in slava barbatilor lor, iar acum, imbracate
toate in vesmant de doliu, isi petrec toata vremea jelind. Caci ele nu
au avut ceea ce s-a oferit cinstitului tau crestet Caci tu, cea vrednica
de admiratie, l-ai putut vedea inca zacand in pat si i-ai auzit
ultimele cuvinte si cum sa te ingrijesti de treburile casei si prin
testamentul lui s-a pus stavila impotriva oricarui atac din partea celor
lacomi si calomniatori. Dar nu numai aceasta, ci chiar mort fiind,
te-ai aplecat adesea asupra lui sa-i saruti ochii, si l-ai jelit, si
l-ai vazut condus la groapa cu multa cinste, si ai putut sa savarsesti
toate cele ale ingropaciunii, dupa cum se cuvenea, si ai putut sa te
duci adesea la mormant si astfel sa afli durerii tale nu putina
mangaiere.
Insa celelalte vaduve au fost lipsite de
toate acestea si, dupa ce si-au trimis barbatii la razboi, au sperat
sa-i recapete inapoi teferi; insa au primit numai vestea amara a mortii
lor. Caci nu a ajuns la ele doar cel care le-a adunat lesurile, ci si
cuvintele felului in care au sfarsit Sunt unele vaduve insa care nu s-au
invrednicit sa afle nici macar povestea sfarsitului si cum au fost
rapusi barbatii lor in mijlocul luptei, sub gramada de trupuri ucise. Si
te mira ca multi dintre generali au sfarsit asa, cand insusi imparatul,
prins in capcana intr-un sat, impreuna cu o mana de soldati, nu a
indraznit sa iasa si sa le stea impotriva celor ce-i atacau, ci a ramas
in casa careia barbarii i-au dat foc, si a pierit dimpreuna cu barbatii
care erau prinsi acolo cu el, cu caii, cu zidurile si cu grinzile casei,
care s-au facut toate cenusa. Si soldatii plecati cu el la razboi si
reintorsi, in locul imparatului, asta au adus ca veste sotiei lui.
Caci gloria lumii nu difera intru nimic
de cea a scenei sau de vremelnicia florilor de primavara. Fiindca trece
chiar mai inainte sa apara. Si, chiar de ramane pentru scurta vreme,
degraba se ofileste. Ce este, asadar, mai zadarnic decat cinstea si
slava aduse de multime? Ce rod are ea? Ce castig? La ce rezultat bun
duce? Si de-ar fi numai asta raul! Fiindca cel care are aceasta
capricioasa stapana nu are nimic bun de castigat, decat numai multe
dureri si vatamari. Caci ii stapaneste pe cei ce o au si, pe cat mai
mult este lingusita de cei ce o slujesc, pe atat ii are la mana si ii
tine supusi prin porunci aspre. Dar impotriva celor care o dispretuiesc
si o trec cu vederea nu are cu ce sa se razbune. Astfel, este mai cruda
decat orice tiran sau fiara. Caci tiranul sau fiara mai pot fi
imblanzite prin indelung dresaj, insa aceasta se salbaticeste cu cat i
ne incredintam mai mult si, daca gaseste pe cineva care sa o asculte si
sa o urmeze. In toate, nu exista mai apoi ceva la care sa renunte sa
porunceasca. Are si un aliat pe care n-ar fi gresit sa il numeasca
cineva fiica ei. Caci atunci cand mandria, dupa ce a fost hranita, a
crescut si a prins radacini in noi, naste sminteala, lucru care nu este
cu nimic mai prejos in puterea de a duce in prapastie sufletele celor ce
au dobandit-o.
Deci, spune-mi, pentru acestea jelesti?
Ca Dumnezeu te-a scapat de aceasta crunta robie, ca a stavilit orice
navala a acestor nimicitoare boli? Caci, pe cand inca iti traia sotul,
gandurile nu conteneau sa rasara in sufletul tau, insa dupa moartea lui
nu mai au de unde sa-ti cuprinda sufletul. In aceasta trebuie sa arati o
purtare dreapta, adica sa nu plangi indepartarea acestora si nici sa nu
cauti stapania lor amara. Caci cand suflarea acestora se inteteste, le
rascolesc pe toate din strafunduri si le nimicesc. Si, asemenea multora
dintre curtezane, care, deja trecute la chip si respingatoare, se
folosesc de sulemeneli si de farduri, atatand sufletele tinere, usor de
cucerit si, odata ce au pus stapanire pe ele, se poarta cu ele mai
josnic decat cu cel din urma sclav, tot asa si aceste patimi - si slava desarta, si sminteala -, pangaresc sufletele mai mult decat orice alta necuratie.
De aceea si bogatia pare multora un lucru
bun. Insa, golita fiind de slava ei, nu va mai fi atat de indragita.
Oricum, cei care prin saracie puteau sa ajunga Ia slava adusa de
multime, nu mai cautau sa se imbogateasca, ci dispretuiau gramezile de
aur care li se ofereau. Iar tu, nu ai nevoie sa afli de la mine cine au
fost aceia, caci stii mai bine decat mine pe Epaminonda, pe Socrate, pe
Aristide, pe Diogene, pe Krates, care a lasat pamantul sau oilor sa-l
pasca. Altii, care nu aveau posibilitatea sa se imbogateasca, au vazut
slava tocmai in saracia lor si au ales sa traiasca asa. Iar acesta
(Krates) a renuntat la tot ce avea. Insa in felul asta dovedeau toti ca
erau de fapt impatimiti sa intre in posesia acestei crunte fiare.
Sa nu plangem, asadar, faptul ca Dumnezeu
ne-a scapat de aceasta tiranie rusinoasa si ridicola si plina de ocari.
Caci straluceste numai cu numele, insa in realitate face din cei ce o
au contrariul a ceea ce exprima numele sau si nu exista om care sa nu-l
ia in ras pe cel care alearga dupa slava. Si poate deveni cu adevarat vestit numai cel care nu este orientat si fixat spre aceasta. Iar cel ce pune mare pret pe slava acestei lumi,
indurand si facand tot ce-i sta in putinta pentru a o obtine, mai ales
acela va esua in a ochi si a nimeri tinta, si va avea parte in schimb de
batjocura, acuza, ironii, respingere si ura.
Dar aceasta nu se intampla numai cu noi
barbatii, ci si cu voi, femeile, si mai ales cu voi! Caci femeia simpla
ca fire si la mers si in vesminte, ca una care nu cauta sa fie admirata
de cineva, starneste mirarea celorlalte femei, care o fericesc si ii
ureaza sa aiba parte numai de lucruri bune. Insa, cea cuprinsa de slava
desarta, este respinsa si urata de celelalte si fug de ea ca de o fiara
salbatica si spun pe seama ei mii de barfe si de vorbe de ocara. Iar
noi, refuzand slava pe care ne-o aduce multimea, ne ferim nu numai de
aceste rele, ci castigam si unele virtuti foarte mari, care au fost deja
pomenite, invatati fiind putin cate putin sa ne inaltam si sa zburam
spre cer si sa dispretuim toate cele de pe pamant. Caci cel care nu are
trebuinta de slava oamenilor, tot binele pe care-l face, il va face in
siguranta si nici suferintele, nici bucuriile acestei vieti nu ii vor
pricinui vreo paguba. Fiindca nici cele dintai nu-l pot scufunda, nici
cele de pe urma nu-l pot face sa se umfle in pene si sa se mandreasca,
ci ramane neschimbat in mijlocul valtorilor si al tulburarilor acestei
vieti. Ceea ce astept sa se intample degraba si cu sufletul tau, care,
dezbarat fiind de multimea grijilor lumesti, sa ne arate vietuirea
cereasca; iar aceasta slava dupa care jelesti acum, in scurta vreme o
vei lua in ras, dezvaluindu-i desertaciunea si zadarnicia mastii ei.
Daca tanjesti dupa siguranta pe care ti-o
oferea sotul tau, buna pastrare a averii, si lipsa intrigilor din
partea celor care sunt gata sa se repeada asupra nenorocirilor
celorlalti, "Arunca grija ta inspre Domnul si El te va hrani". Caci
zice: "Uitati-va la neamurile cele din inceput, si vedeti cine si-a pus
nadejdea in Domnul si a fost rusinat sau cine a chemat numele lui si l-a
trecut cu vederea sau cine a ramas in
omeneasca, de multe ori inselatoare. Si
cate asemenea vedem ca se intampla in viata! Caci cele pe care le
asteptam cel mai mult sa se intample, nu se intampla, iar cele care nici
macar nu ne trec prin cap, adesea se savarsesc; fie ca este vorba de
functiile de conducere, de puterea regala, de mosteniri, de casatorie,
si de orice alt eveniment, vedem pretutindeni ca acesta este mersul
lucrurilor. Si, oricat de aproape ar fi vremea potrivita savarsirii lor,
dupa spusa proverbului, "Este drum lung de la pahar la gura". Si Sfanta Scriptura
zice: "De dimineata pana seara se schimba vremea". Si tot asa:
"Imparatul astazi este si maine va muri". Si, iarasi, ca sa arate ceea
ce este dincolo de asteptarile noastre, ne zice inteleptul: "Multi
tirani au cazut pe pamant, insa cel la care nu se gandea nimeni a purtat
coroana".
Ca nu este lucru sigur ca ar fi obtinut
acea functie daca ar fi fost in viata sotul tau. Pe de o parte
incertitudinea viitorului si multe alte motive ne-ar fi dat prilejul sa
ne indoim. De unde este evident pentru noi ca daca ar fi trait ar fi
obtinut acea functie? Sau ca nu s-ar fi intamplat exact invers, si chiar
obtinand functia, ar fi cazut rapus de vreo boala sau lovit de invidia
si de intriga celor care voiau sa prospere mai mult decat el, sau de
orice alt lucru greu de purtat? Sa zicem, insa, daca vrei ceva sigur,
ca, daca ar fi trait mai mult, ar fi ajuns in varf si atunci, pe cat mai
mare ar fi fost rangul, pe atat mai mare si primejdia si
responsabilitatile si intrigile pe care ar fi trebuit sa le infrunte.
Dar sa zicem ca nu ar fi fost asa, ci ca
ar fi strabatut marea vietii in liniste, ferit de primejdii. Si,
spune-mi, care ar fi fost rezultatul? Nu tot acesta de acum, sau poate
nici macar asta, ci unul mai nedorit si mai respingator. Mai intai ar fi
ajuns sa vada cerul si pe cele ceresti mult mai tarziu, ceea ce este o
mare paguba pentru cei care sunt incredintati de cele ce au sa vina. Si
apoi, oricat de curata ar fi fost viata lui, lungimea vietii si
responsabilitatea acelei functii de conducere, nu l-ar fi lasat sa plece
de aici atat de curat cum a plecat. Caci nu se poate sti daca nu ar fi
trecut prin multe schimbari si, pana sa-si dea ultima suflare, nu ar fi
alunecat in delasare?
Acum indraznim sa spunem ca, prin harul lui Dumnezeu,
a zburat inspre acel loc de odihna, caci nu a avut intru nimic
indrazneala nesabuita a acelor greseli care te opresc sa intri in imparatia cerurilor,
de vreme ce, petrecand mult timp in afacerile publice, ar fi putut
foarte mult sa se pangareasca. Si, inconjurat de rele atat de mari, a
ramane drept este un lucru care nu se intampla multora, nisa a gresi cu
voie sau iara voie, este dintre lucrurile posibile si care se petrec
mereu. Dar acum noi ne-am lepadat de aceasta temere in privinta lui si
suntem pe deplin incredintati ca in ziua aceea va veni cu multa
stralucire, luminand langa imparatul si premergandu-i lui Hristos
alaturi de ingeri, imbracat in negraita slava, si stand laolalta cu
imparatul care va sa judece, si care i-a incredintat a savarsi lucruri
inalte.
Pentru aceea, lasand jelaniile si
vaicarelile, pastreaza acest fel de vietuire, ba inca unul si mai inalt
ca, ajungand la aceeasi virtute cu el, sa te salasluiesti impreuna cu el
in acel cort si sa te poti uni cu el pentru acele nesfarsite veacuri,
nu prin legatura casniciei, ci printr-una cu mult mai puternica. Caci
cea de aici este doar o impletire a trupurilor; insa cea de acolo este o
unire a sufletului catre suflet, mai inalta si cu mult mai desfatatoare
si mai puternica.
Sfantul Ioan Gura de Aur
(traducere de Cristina Rogobete)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu