luni, 1 august 2011

Saptamana alaptarii 1-7 august 2011

E minunat! A inceput SAPTAMANA MONDIALA A ALAPTARII de azi pana duminica, respectiv 1 - 7 august toata lumea iubeste mamicile care alapteaza mai mult ca niciodata! Nu ca nu ar trebui tot timpul sa le admire, dar lasa ca e foarte bine sa le sarbatorim si sa le felicitam pe mamicile care se daruiesc neconditionat trup si suflet in lapte, puilor lor!

Incepand cu anul 1991, in perioada 1-8 august in intreaga lume se sarbatoreste Saptamana Mondiala a Alaptarii. UNICEF se alatura activitatilor Aliantei pentru Actiune in Alaptare (World Alliance for Breastfeeding Action - WABA) si asociatilor acesteia, OMS si partenerilor neguvernamentali pentru a sarbatori Saptamana Alaptarii 2011, intre 1 si 8 august. In acest an, sloganul evenimentului este „Vorbeste cu mine! – Alaptarea o experienta a timpului, a locului si a comunicarii”. Saptamana Alaptarii isi propune sublinierea importantei comunicarii si a mijloacelor moderne de transmitere a informatiei pentru educare si ca o investitie intr-un viitor sanatos.
In perioada amintita vor avea loc o serie de actiuni, prima fiind o dezbatere gazduita de Camera Deputatilor cu tema „Sprijinirea mamelor in decizia de a alapta”.
Alaptarea este recunoscuta ca standardul de aur in ceea ce priveste hranirea sugarului si a copilului mic. Pe langa faptul ca reduce riscurile aparitiei multor infectii (meningite, infectii respiratorii, digestive, infectii ale urechii sau infectii urinare), alaptarea asigura o dezvoltare emotionala armonioasa si are si beneficii economice, atat pentru mama, cat si pentru sistemul de sanatate. Alaptarea exclusiva reduce mortalitatea infantila din cauza unor boli comune copilariei (diaree sau pneumonie) si ajuta la refacerea rapida dupa boala.
La nivel global si european rata de alaptare este in crestere, pe cand in Romania rata alaptarii exclusive a scazut la 12,6%. Spre comparatie, urmatoarea cea mai mica rata de alaptare exclusiva din Europa este de 53%, in Irlanda. In tarile nordice rata alaptarii exclusive se cifreaza in jurul valorilor de 89-94%.
La nivel national cresterea ratei alaptarii este unul din obiectivele majore de atins, astfel UNICEF Romania prin sustinerea programelor Ministerului Sanatatii de promovare a alaptarii si Initiativa Spital Prieten al Copilului este un promotor al alaptarii. In prezent, 41 de maternitati sunt active in Initiativa Spital Prieten al Copilului, 26 primind deja acest titlu. In toate aceste maternitati care promoveaza alaptarea exclusiva pana la 6 luni se nasc 40% din copiii din Romania.
Este important de subliniat ca in Europa se afla doar 300 din cele aproape 20.000 de Spitale Prietene ale Copilului din lume. Cele 26 de maternitati din Romania reprezinta aproape 9% din totalul Spitalelor europene Prietene ale Copilului, ceea ce constituie o baza excelenta de crestere a numarului de copii alaptati.
Printre cauzele principale ale malnutritiei la sugar si copilul mic se afla lipsa alaptarii si folosirea nejustificata a substituentilor de lapte matern. Tot mai multe studii avertizeaza asupra pericolelor folosirii substituentilor de lapte matern si recomanda ca masura corectiva principala a malnutritiei la sugari si copii mici promovarea alaptarii.
Una din activitatile UNICEF intreprinse pentru promovarea alaptarii este sustinerea adoptarii unei Legi privind marketingul substituentilor de lapte matern care reglementeaza modul in care aceste produse pot fi plasate in piata pentru a evita inlocuirea laptelui matern cu substituenti. Initiativa legislativa a celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei, sprijinita de UNICEF este sustinuta si de Ministerul Sanatatii, care va fi principalul implementator al Legii.
Implicarea Ministerului Sanatatii vine pe linia satisfacerii obligatiilor ce revin Romaniei ca stat membru ONU din Conventia cu privire la drepturile copilului prin Art. 24 care promoveaza alaptarea ca un drept al copilului. De asemenea Initiativa UNICEF Spital Prieten al Copilului, care este si un Program al Ministerului Sanatatii, include si prevederea incetarii distribuirii gratuite de substituenti de lapte matern.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu